Sunt 12 ani bătuţi pe muchie de cînd fac această meserie de editor, mai întîi în calitate de consilier, iar din 2000 de redactor-şef al editurii Cartier. Nicio clipă nu am contat pe piaţa de carte „de la noi” (y compris, pe „noii” moldoveni), şi asta fiindcă, pentru a rezista, trebuie să te impui pe piaţa românească de carte. (De bună seamă, nu ai să aduci carte la zi de la Gallimard, Seuil, Minuit, PUF etc. pentru a potoli setea de cultură a băştinaşilor, despre care Cantemir nu avea cea mai bună părere.)
Cum odraslele unor moldoveni „noi” îşi fac studiile (şi) la Bucureşti, Cluj, Iasi, Timişoara etc., trebuie că trec pragul unor librării sau cel puţin al unor biblioteci publice. Ei bine, în momentul în care bibliotecile personale (adevărate CV-uri etajate, cu rafturi expuse la vedere, dar şi cu rafturi ascunse) îşi vor redobîndi statutul de altă dată – fiindcă ce altceva găseai în casele intelectualilor, dar şi ale ştabilor de cîndva?!! –, investirea în cărţi va fi considerată o afacere profitabilă.
Doar că pentru aceasta trebuie să se schimbe statutul intelectualului, de la învăţătorul de la ţară la academician. Or, cînd un fost miliţian (nu există „foşti” miliţieni!!!), ajuns printr-un concurs nefericit de înprejurări şef de stat, acuză intelighenţia neafiliată regimului că subminează temeliile statalităţii şi, nu în ultimul rînd, că – citez ad-litteram – „violează” copiii, nu foloseşte la nimic să ai cap pe umeri, decît doar ca să-l pierzi, dacă tot refuzi să-l pleci!
Într-un regim în care ierarhiile sociale de ultimă oră sunt rodul unei contraselecţii (cît face doar conferirea titlului de „artist al poporului” aşa-zisei interprete Lenuţa Burghilă!), valorile induse de societatea de consum au acces la statutul de valori simbolice. Aş zice chiar, sacrosancte (am văzut cu ochii mei cum doi preoţi de la Sf. Teodora sfinţeau un automobil de lux, ziua în amiaza mare; mă întreb dacă aceiaşi sfinţi părinţi l-au prohodit şi pe regretatul Grigore Vieru).
A propos, revista „Dilemateca” tocmai a publicat un amplu studiu despre unde, cît şi ce se citeşte – deloc întîmplător, patria lui Gutenberg deţine întîietatea pe Bătrînul Continent, cartea intrînd în coşul minim de consum. Ceea ce înseamnă că neamţul poate renunţa, la nevoie, la o groază de lucruri, nu şi la lectură. Amintesc că este vorba de poporul care, chemat să aleagă între „cultură” şi „unt”, imediat după Cel de-al Doilea Război Mondial, a ales – cum era şi firesc – untul, şi bine a făcut! Se pare că frigiderele pline lasă loc de biblioteci personale – nici mai mult, nici mai puţin: carte pe pâine!
Cum odraslele unor moldoveni „noi” îşi fac studiile (şi) la Bucureşti, Cluj, Iasi, Timişoara etc., trebuie că trec pragul unor librării sau cel puţin al unor biblioteci publice. Ei bine, în momentul în care bibliotecile personale (adevărate CV-uri etajate, cu rafturi expuse la vedere, dar şi cu rafturi ascunse) îşi vor redobîndi statutul de altă dată – fiindcă ce altceva găseai în casele intelectualilor, dar şi ale ştabilor de cîndva?!! –, investirea în cărţi va fi considerată o afacere profitabilă.
Doar că pentru aceasta trebuie să se schimbe statutul intelectualului, de la învăţătorul de la ţară la academician. Or, cînd un fost miliţian (nu există „foşti” miliţieni!!!), ajuns printr-un concurs nefericit de înprejurări şef de stat, acuză intelighenţia neafiliată regimului că subminează temeliile statalităţii şi, nu în ultimul rînd, că – citez ad-litteram – „violează” copiii, nu foloseşte la nimic să ai cap pe umeri, decît doar ca să-l pierzi, dacă tot refuzi să-l pleci!
Într-un regim în care ierarhiile sociale de ultimă oră sunt rodul unei contraselecţii (cît face doar conferirea titlului de „artist al poporului” aşa-zisei interprete Lenuţa Burghilă!), valorile induse de societatea de consum au acces la statutul de valori simbolice. Aş zice chiar, sacrosancte (am văzut cu ochii mei cum doi preoţi de la Sf. Teodora sfinţeau un automobil de lux, ziua în amiaza mare; mă întreb dacă aceiaşi sfinţi părinţi l-au prohodit şi pe regretatul Grigore Vieru).
A propos, revista „Dilemateca” tocmai a publicat un amplu studiu despre unde, cît şi ce se citeşte – deloc întîmplător, patria lui Gutenberg deţine întîietatea pe Bătrînul Continent, cartea intrînd în coşul minim de consum. Ceea ce înseamnă că neamţul poate renunţa, la nevoie, la o groază de lucruri, nu şi la lectură. Amintesc că este vorba de poporul care, chemat să aleagă între „cultură” şi „unt”, imediat după Cel de-al Doilea Război Mondial, a ales – cum era şi firesc – untul, şi bine a făcut! Se pare că frigiderele pline lasă loc de biblioteci personale – nici mai mult, nici mai puţin: carte pe pâine!