La cca 4 decenii de la celebrul discurs al lui J. F. Kennedy în Berlinul de Vest, atunci cînd Occidentul spărgea blocada impusă de sovietici, cu acel magnific slogan al solidarităţii – „astăzi suntem cu toţii berlinezi!” –, o lume întreagă l-a parafrazat, pe 11 septembrie (sau cum scriu americanii, 9/11) 2001: „astăzi suntem cu toţii americani”. Şi într-un caz şi-n altul, acest „cu toţii” îi exludea, din start, pe cei împotriva cărora se solidarizau de fapt: comunismul & terorismul. (Deloc) întîmplător, exact în aceste zile citesc corectura cărţii lui Catherine Durandin, Statele Unite şi lumea – o posibilă reconvertire?, în curs de apariţie la editura Cartier.
Rezumînd-o, aş zice că lucrarea reputatului istoric francez (între paranteze fie spus, consilier la ministerul Apărării!) urmăreşte cum conjuncţia solidarităţii şi se transformă – pe măsură ce „9/11” devine ideologia de stat a administraţiei Bush Jr. – în conjuncţia adversităţii, sau. Ceea ce mie îmi aminteşte de celebrul „Кто не с нами, тот против нас!”, a cărui moştenire (genetică, aş zice – după cît de uşor s-a transmis, iată, tinerei generaţii de komsomilişti moldavi, degrabă arzători de tricolor chiar de Ziua Limbii Române) ridică alte ziduri, unul împotriva celuilalt, în spatele cărora fiecare se simte român/ rus, democrat/ comunist, etc./ etc. şi punctum.
Istoria însă, de cele mai multe ori, operează cu virgule. Iar în cazuri speciale, cu punct şi virgulă. Un singur exemplu, preluat din cartea dnei Catherine Durandin: În ianuarie 1994, la cîteva zile după lansarea Parteneriatului pentru Pace, Bill Clinton, încă puternic afectat de moartea mamei sale, îl vizitează pe Vaclav Havel la Praga. Cei doi preşedinţi au un hobby comun: saxofonul. Urmează un citat din Memoriile lui Clinton: „Vaclav Havel m-a dus într-unul din acele cluburi de jazz care fuseseră focarele Revoluţiei de Catifea. După ce trupa a cîntat două-trei bucăţi, Vaclav m-a luat pe scenă ca să-i salutăm pe muzicanţi şi, cînd mi-a venit rîndul, mi-a oferit un saxofon fabricat de o societate pragheză care, pe vremea comunistă, aproviziona fanfarele militare ale Pactului de la Varşovia. M-a invitat să mă alătur trupei care ataca Summertime continuînd cu My Funny Valentine, în timp ce Vaclav Havel ne acompania la tamburină”. Şi comentariul istoricului francez: „Ce răsturnare de situaţie! Preşedintele Statelor Unite cîntă la un saxofon fabricat de sovietici împreună cu un fost disident, el însuşi ajuns preşedinte!”
Dacă am fi urmat logica lui şi punctum, niciodată un preşedinte american nu ar fi cîntat la un saxofon de fabricaţie sovietică, la fel cum niciodată un disident din lagărul socialist nu ar fi ajuns preşedinte. (Vi-l puteţi închipui pe Bush Jr. mergînd într-un club de jazz praghez?!! În schimb parcă-l văd pe Boris Elţîn, beat, smulgîndu-i bagheta de dirijor şefului de orchestră, pe aeroportul din Berlin, pare-se, şi mătăhăind cu ea în aer...) Bemolul virgulei face posibilă lumea lui Tu. De-aici şi pînă la Je est l’Autre al lui Arthur Rimbaud nu-i decît un pas.
Fac parte din generaţia care nu i-a mai aşteptat pe americani, după ce altele două „s-au dat cu ruşii”, vorba vine. O singură dată m-am „simţit” american, în noaptea alegerii lui Barack Obama, şi asta deoarece, după 7 ani de „9/11” sau lumea, pentru prima oară se întrevedea o schimbare de conjuncţie, iar în spatele unei cifre barate apăreau chiar Statele Unite. Şi lumea.
Rezumînd-o, aş zice că lucrarea reputatului istoric francez (între paranteze fie spus, consilier la ministerul Apărării!) urmăreşte cum conjuncţia solidarităţii şi se transformă – pe măsură ce „9/11” devine ideologia de stat a administraţiei Bush Jr. – în conjuncţia adversităţii, sau. Ceea ce mie îmi aminteşte de celebrul „Кто не с нами, тот против нас!”, a cărui moştenire (genetică, aş zice – după cît de uşor s-a transmis, iată, tinerei generaţii de komsomilişti moldavi, degrabă arzători de tricolor chiar de Ziua Limbii Române) ridică alte ziduri, unul împotriva celuilalt, în spatele cărora fiecare se simte român/ rus, democrat/ comunist, etc./ etc. şi punctum.
Istoria însă, de cele mai multe ori, operează cu virgule. Iar în cazuri speciale, cu punct şi virgulă. Un singur exemplu, preluat din cartea dnei Catherine Durandin: În ianuarie 1994, la cîteva zile după lansarea Parteneriatului pentru Pace, Bill Clinton, încă puternic afectat de moartea mamei sale, îl vizitează pe Vaclav Havel la Praga. Cei doi preşedinţi au un hobby comun: saxofonul. Urmează un citat din Memoriile lui Clinton: „Vaclav Havel m-a dus într-unul din acele cluburi de jazz care fuseseră focarele Revoluţiei de Catifea. După ce trupa a cîntat două-trei bucăţi, Vaclav m-a luat pe scenă ca să-i salutăm pe muzicanţi şi, cînd mi-a venit rîndul, mi-a oferit un saxofon fabricat de o societate pragheză care, pe vremea comunistă, aproviziona fanfarele militare ale Pactului de la Varşovia. M-a invitat să mă alătur trupei care ataca Summertime continuînd cu My Funny Valentine, în timp ce Vaclav Havel ne acompania la tamburină”. Şi comentariul istoricului francez: „Ce răsturnare de situaţie! Preşedintele Statelor Unite cîntă la un saxofon fabricat de sovietici împreună cu un fost disident, el însuşi ajuns preşedinte!”
Dacă am fi urmat logica lui şi punctum, niciodată un preşedinte american nu ar fi cîntat la un saxofon de fabricaţie sovietică, la fel cum niciodată un disident din lagărul socialist nu ar fi ajuns preşedinte. (Vi-l puteţi închipui pe Bush Jr. mergînd într-un club de jazz praghez?!! În schimb parcă-l văd pe Boris Elţîn, beat, smulgîndu-i bagheta de dirijor şefului de orchestră, pe aeroportul din Berlin, pare-se, şi mătăhăind cu ea în aer...) Bemolul virgulei face posibilă lumea lui Tu. De-aici şi pînă la Je est l’Autre al lui Arthur Rimbaud nu-i decît un pas.
Fac parte din generaţia care nu i-a mai aşteptat pe americani, după ce altele două „s-au dat cu ruşii”, vorba vine. O singură dată m-am „simţit” american, în noaptea alegerii lui Barack Obama, şi asta deoarece, după 7 ani de „9/11” sau lumea, pentru prima oară se întrevedea o schimbare de conjuncţie, iar în spatele unei cifre barate apăreau chiar Statele Unite. Şi lumea.