Linkuri accesibilitate

La ce bun poetul în vremi de... ruşine


Poet viguros, trecut pe nedrept cu vederea – în ciuda staturii sale atletice, atît fizice cît şi intelectuale, care la el fac una – de unii antologatori metropolitani ce confundă Calea Victoriei cu Alea Clasicilor-în-viaţă, nu şi de juriul care, pe 15 ianuarie 2009, îl încununa la Botoşani cu Premiul Naţional pentru Poezie “Mihai Eminescu”, bîrlădeanul Cristian Simionescu este ceea ce s-ar chema un Nume pour les connaisseurs, din fericire nu puţini la număr, un poeta vates dintr-o bucată a cărui lirică emană bun simţ şi forţă morală.

Cuvintele sale par a fi desprinse dintr-o limbă primordială, doar verbe şi substantive, pe cît de alerte primele, pe atît de muşchiuloase cele din urmă, intrînd în arena poeziei asemenea unor atleţi greci din Antichitate – în pielea goală! (Între paranteze fie spus, unul din titlurile sale de referinţe este chiar Maratonul...) O jubilaţie a formelor în devenire (întru... conţinut!), şi asta deoarece creatorul „oferă textului acel certificat de autenticitate şi vechime pe care se mizează în acest joc scriptural ce devine, încetul cu încetul, însuşi mesajul ultim al creatorului” (Constantin Abăluţă).

Altfel spus, Maratonul lui Cristian Simionescu nu ia sfîrşit odată cu anunţarea victoriei (în cazul dat – de la Botoşani), ci continuă de la o cetate la alta, dacă nu cumva de la un cetitor la altul, pe cerc, în spirală... Care cetitor este şi el votant, nu-i aşa? Şi atunci chiar că stă în puterea lui să zică, atunci cînd se simte călcat în picioare de autorităţi: „Ei bine, asta nu trece!”

* * * * * *

Cristian SIMIONESCU

Această mică ruşine

Te mai doare cîte ceva. Iei hapuri, mai merge.
Visezi urît. Ce faci, bătrîne, cu sistemul nervos?
Ei, mai iei un rachiu, un vin.
Mai cade inima pe gînduri, iei un rachiu, un vin, mai trece.

Te mai huleşte cineva, mai rabzi pizmuiala,
lumea-i anevoioasă. Te iei cu lumea, mai trece!

Îţi face găgăuţă, hlizindu-se,
un gest barbar, te scalîmbă,
ei, lumea, se purifică încă. Mai uiţi, mai trece.

Îţi mai pune cîte unul piedică
se mai joacă omul, nu-i viaţa doar
pentru mîhnire şi silă. Mai trece.

Eu însumi am văzut un tip –
dar ce tip! mîncase vita cu tot cu făt.
Ruşinat peste poate, i-am spus:
„Ce faci, bătrîne, ce faci cu gîndirea, te lasă.
Mai iei un vin, mai iei hapuri,
Mai iei bun-simţ, mai trece.”

Dar vine cineva odată şi-ţi pune laba pe dinţi
te calcă pe ficat şi nici nu spune măcar:
pardon şi scuze. Ei, bine, asta nu trece!

Emilian GALAICU-PĂUN (n. 1964 în satul Unchiteşti, Floreşti, din Republica Moldova).

Redactor-şef al Editurii Cartier; din 2005, autor-prezentator al emisiunii Cartea la pachet de la Radio Europa Liberă; redactor pentru Basarabia al revistei „Vatra“ (Târgu Mureş).

Cărţi publicate:

(POEZIE) Lumina proprie, 1986; Abece-Dor, 1989; Levitaţii deasupra hăului, 1991; Cel bătut îl duce pe Cel nebătut, 1994; Yin Time, 1999 (trad. germană de Hellmut Seiler, Pop-Verlag, 2007); Gestuar, 2002; Yin Time (neantologie), 2004; Arme grăitoare, 2009; A-Z.best, antologie, 2012; Arme grăitoare, ediţie ne varietur, 2015; A(II)Rh+eu / Apa.3D, 2019;

(ROMAN) Gesturi (Trilogia nimicului), 1996; Ţesut viu. 10 x 10, 2011 (trad. engleză de Alistair Ian Blyth, Living Tissue. 10 x 10, Dalkey Archive Press, SUA, 2019);

(ESEU) Poezia de după poezie, 1999; Cărţile pe care le-am citit, cărţile care m-au scris, 2020;

(TRADUCERI) Jean-Michel Gaillard, Anthony Rowley, Istoria continentului european, 2001; Robert Muchembled, Oistorie a diavolului, 2002;Mario Turchetti, Tirania şi tiranicidul, 2003; Michel Pastoureau, O istorie simbolică a Evului Mediu occidental, 2004; Michel Pastoureau, Albastru. Istoria unei culori, 2006; Michel Pastoureau, Ursul. Istoria unui rege decăzut, 2007; Roland Barthes, Jurnal de doliu, 2009; Edward Lear, Scrippius Pip, 2011; Michel Pastoureau, Negru. Istoria unei culori, 2012.

Prezent în numeroase antologii din ţară şi din străinătate.

Opiniile autorului nu reflectă, neapărat, poziția Europei Libere.

XS
SM
MD
LG