Comunicatele de presă ale guvernului rezumă astăzi întrevederile membrilor delegației conduse de premierul Vlad Filat, care întreprinde o vizită de patru zile în Statele Unite.
La Casa Albă, premierul Filat, însoțit de Iurie Leancă, ministrul de externe și în prezența ambasadorului Statelor Unite la Chișinău, Asif J. Chaudhry, a fost primit de vice-președintele american Josph Biden.
Potrivit comunicatului de presă discuția s-a concentrat pe situația politică și economică a Republicii Moldova, vice-președintele american afirmînd că încurajează guvernul de la Chișinău să continuie reformele la care s-a angajat.
In cursul întrevederii a fost evocat și procesul de reglementare a conflictului transnistrean, după aprecierea lui Joseph Biden formatul de negocieri 5+2 fiind unul „viabil”, urmînd ca în cadrul lui să se găsească o soluționare cu respectarea integrității și suveranității R. Moldova. Premierul Vlad Filat l-a invitat pe vice-președintele Joe Biden să viziteze Republica Moldova.
In cursul zilei de miercuri, primul ministru Vlad Filat s-a întîlnit, de asemenea, cu Howard Bremen, președintele Comitetului pentru Afaceri Externe al Camerei Reprezentanților și cu membra Camerei Debbie Wasserman-Schultz, ocazie de a solicita sprijin pentru excluderea Moldovei de sub incidența amendamentului Jackson-Vanik, referitor la comerțul Statelor Unite cu republicile odinioară sovietice.
Membrii delegației guvernamentale de la Chișinău, anunță comunicatul de presă postat pe site-ul guvernului, au avut o întrevedere și cu senatoarea Kay Hagan și senatorul Richard Burr în cursul căreia a fost discutată chestiunea traficului cu ființe umane în R. Moldova și măsurile luate pentru combaterea fenomenului. La întîlnire au fost discutate și problema securității energetice și a diversificării surselor de energie pentru R. Moldova.