Linkuri accesibilitate

„Pentru francezi, Dumnezeu s-a înfromajat în istorie!”




Invitat duminica aceasta la emisiunea lui Mihai Fusu de la Publika TV să vorbesc despre specificul francez, am început – cum era şi firesc – de la fraza generalului Charles de Gaulle, nu mai puţin celebră decât personajul care a lansat-o: „Cum poţi guverna o ţara/un popor ce are 700 feluri de brânză?!” Iar un alt invitat, şi anume Jean-François Myard, preşedintele Consiliului de administraţie al Mobiasbanca – Groupe Société Générale, a avut chiar inspirata idee să aducă în studio un camembert, drept care „la planete France” (Noir Desir) a luat brusc conturul unei roţi de caşcaval ce m-a dus la replica lui Luca Piţu, nu mai puţin cunoscută în cercurile intelectuale: „Pentru francezi, Dumnezeu s-a înfromajat în istorie”. Substituirea întrupării prin înfromajare mi se pare cel mai frumos omagiu adus poporului ce a dat lumii nu doar Mari Revoluţii, de la 1789, 1848, 1968, ci şi roquefort-ul, ca să citez doar un fel, din cele peste 700, de brânză.

În francofilia mea nedezminţită în timp, ajunsesem să cred, împotriva tuturor evidenţelor, că fromajul este o invenţie pur franceză, când recitind pentru a suta oară Cartea lui Iov, am dat peste acest pasaj ce mi-a luat literalmente piuitul:

„10.9. Adu-Ţi aminte că Tu m-ai lucrat ca lutul;
şi vrei din nou să mă prefaci în ţărână?
10.10. Nu m-ai muls ca laptele?
Nu m-ai închegat ca brânza?”

Aproape că mi-a venit să alerg la frigider, să iau o gură de brânză de burduf, într-atât de convingător se lamentează Iov. Dincolo de anecdotic, gust una din cele mai complexe metafore, mai puţin uzitată decât cea a „ţărânii ce se întoarce în pământ”, ce se datorează unui popor de păstori, şi care consună oarecum cu nemuritoarele versuri ale Mioriţei noastre: „Feţişoara lui/ spuma laptelui”. Şi tot noi avem expresia: „Mare brânză!”, care vrea să însemne un lucru de nimic, la fel cum pe lângă geniul tragic al lui Eminescu îl avem şi pe cel comic, al lui Ion Luca Caragiale.

Şi încă: tot mai uşor guvernezi un popor având peste 700 feluri de brânză decât o naţiune ce se revendică de la „trei ciobănei” fratricizi…

Emilian GALAICU-PĂUN (n. 1964 în satul Unchiteşti, Floreşti, din Republica Moldova).

Redactor-şef al Editurii Cartier; din 2005, autor-prezentator al emisiunii Cartea la pachet de la Radio Europa Liberă; redactor pentru Basarabia al revistei „Vatra“ (Târgu Mureş).

Cărţi publicate:

(POEZIE) Lumina proprie, 1986; Abece-Dor, 1989; Levitaţii deasupra hăului, 1991; Cel bătut îl duce pe Cel nebătut, 1994; Yin Time, 1999 (trad. germană de Hellmut Seiler, Pop-Verlag, 2007); Gestuar, 2002; Yin Time (neantologie), 2004; Arme grăitoare, 2009; A-Z.best, antologie, 2012; Arme grăitoare, ediţie ne varietur, 2015; A(II)Rh+eu / Apa.3D, 2019;

(ROMAN) Gesturi (Trilogia nimicului), 1996; Ţesut viu. 10 x 10, 2011 (trad. engleză de Alistair Ian Blyth, Living Tissue. 10 x 10, Dalkey Archive Press, SUA, 2019);

(ESEU) Poezia de după poezie, 1999; Cărţile pe care le-am citit, cărţile care m-au scris, 2020;

(TRADUCERI) Jean-Michel Gaillard, Anthony Rowley, Istoria continentului european, 2001; Robert Muchembled, Oistorie a diavolului, 2002;Mario Turchetti, Tirania şi tiranicidul, 2003; Michel Pastoureau, O istorie simbolică a Evului Mediu occidental, 2004; Michel Pastoureau, Albastru. Istoria unei culori, 2006; Michel Pastoureau, Ursul. Istoria unui rege decăzut, 2007; Roland Barthes, Jurnal de doliu, 2009; Edward Lear, Scrippius Pip, 2011; Michel Pastoureau, Negru. Istoria unei culori, 2012.

Prezent în numeroase antologii din ţară şi din străinătate.

Opiniile autorului nu reflectă, neapărat, poziția Europei Libere.

XS
SM
MD
LG