Linkuri accesibilitate

Jurnal de corespondent: Oficiul Birthler a devenit Oficiul Jahn


Roland Jahn la ceremonia instalării sale (Foto: Stephan Konopatzky)
Roland Jahn la ceremonia instalării sale (Foto: Stephan Konopatzky)

Impresii de la festivitatea de instalare a lui Roland Jahn, noul director al Oficiului Federal pentru administrarea arhivei fostei Securităţi est-germane, Stasi.


În cadrul unei festivităţi, organizată la Muzeul de Istorie germană din Berlin, a avut loc instalarea noului director al Oficiului Federal pentru administrarea arhivei fostei Securităţi est-germane, Stasi, Roland Jahn.

Cu acest prilej, fostul disident est-german a depus jurămîntul şi a primit din partea ministrului de stat pentru cultură, Bernd Neumann, numirea oficială, semnată de către preşedintele ţării.


Roland Jahn, în vîrstă de 57 de ani, a rostit o scurtă alocuţiune în care a schiţat liniile directoare pentru viitoarea sa muncă, în următorii cinci ani. Într-un mod neprotocolar, Jahn s-a adresat auditoriului, semnalînd astfel şi faptul că ceea ce doreşte să realizeze va fi deosebit oarecum de munca predecesorilor săi care au condus Oficiul în cei 20 de ani de existenţă, Joachim Gauck respectiv Marianne Birthler.

Cei doi au fost criticaţi deseori pentru faptul că printre cei aproximativ 2000 de angajaţi ai Oficiului se află circa 50 de cadre care au aparţinut fostei Securităţi, Stasi. Reglementările legale din Codul Muncii nu au permis îndepărtarea acestora, ei avînd statutul unor funcţionari publici.

Referindu-se la această stare de fapt, Roland Jahn a anunţat fără ocolişuri diplomatice că această situaţie nu va mai fi tolerată.

„Activitatea unor foşti lucrători ai Stasi în cadrul Oficiului este insuportabilă. Fiecare fost lucrător al Securităţii, care este angajat al Oficiului, constituie o lovitură în obrazul victimelor.“

Roland Jahn a respins apoi propunerile acelora care în ultimii ani au pledat pentru închiderea Oficiului şi predarea documentelor unor arhive de stat. Referindu-se la activitatea opozanţilor din fosta Republică Democrată Germană, Jahn a amintit că lupta lor a fost întotdeauna şi o luptă cu poliţia politică. În acest context el a amintit de cîţiva prieteni care între timp au murit, ca de pildă scriitorul disident Jürgen Fuchs. Jahn a evocat de asemenea cîteva episoade din propria sa biografie, vorbind şi despre detenţia în arestul poliţiei secrete, Stasi.

Festivitatea de la Berlin, la care au participat circa 400 de persoane, politicieni, istorici, diplomaţi şi foşti disidenţi, s-a desfăşurat sub motto-ul: „Trecutul nu ne poate spune ce să facem, dar ne poate spune ce să nu facem“.

În concordanţă cu acest motto, Jahn s-a pronunţat pentru continuarea activităţii Oficiului care a devenit un model pentru multe state care s-au debarasat de regimurile lor dictatoriale.
XS
SM
MD
LG