„Doamna în poncho roșu”: Chavela Vargas (1919-2012)

Cei care au văzut filmele celebrului regizorul spaniol Petro Almodovar nu pot să nu-și amintească vocea răgușită a celei care cîntă melodiile din fundal, ce adesea dublau și nuanțau acțiunea filmului. Cîntăreața fetiș a lui Almodovar, Chavela Vargas, o legendă a muzicii mexicane, a plecat duminică de pe această lume, cum o amintește în agenda culturală Victor Eskenasy. A plecat... dar cîntecele ei rămîn, cum este cel din filmul Volver, premiat la Cannes...

Chavela Vargas, care s-a stins din viață în urmă cu două zile, la vîrsta de 93 de ani, a fost comparată de regizorul Pedro Almodovar cu Edith Piaf. Asemenea celebrei șansonetiste franceze și-a început cariera cîntînd pe străzile orașului și pe unul din marile bulevarde din Mexico avea să fie descoperită, spre 30 de ani, de un compozitor, Jose Alfredo Jimenez, ale cărui cîntece aveau să-i aducă succesul și recunoașterea internațională.

Cîntăreața, sub numele ei real Isabel Lizano Vargas, s-a născut în 1919, în Costa Rica, fiica unei casnice și a unui polițist, și obișnuia să spună că „atunci cînd m-am născut, în loc să plîng, am cîntat”.

In 1936, la vîrsta de 17 ani, a emigrat în Mexic, după spusele ei, fiindcă nu mai putea suporta viața „într-un infern”, în care era percepută „ca un animal straniu”. „Straniu”, pentru societatea costaricană, era atît felul ei de a cînta, într-un stil, „răgușit”, rezervat de regulă interpreților bărbați, cît și homosexualitatea ei afișată.

Biografii Chavelei Vargas insistă pe episodul prieteniei legate în anii '40, cu pictorii mexicani revoluționari, Frida Kahlo și Diego Rivera, în casa cărora a trăit o vreme. Peste decenii, avea să încînte lumea, cîntînd în „Frida”, filmul biografic realizat în 1993 de regizoara Julie Taymor, unul din succesele ei de marcă, La llorona.

Chavela Vargas a evoluat treptat spre recunoașterea internațională, primele succese de marcă intervenind spre sfîrșitul anilor '50, cînd a apărut pe scenele de la Acapulco, fiind invitată să cînte și la căsătoria actriței Liz Taylor, unde o cunoștea, între alții, pe Ava Gardner. Întîlnirile din acea epocă aveau să-i faciliteze atît cariera discografică - începută cu primul ei disc oficial în 1961 și încheiată, 50 de ani, mai tîrziu cu un număr de peste 80 discuri -, cît și pe cea în lumea filmului.



Spre sfîrșitul anilor '70, Chavela Vargas se retrăgea de pe scenă, pentru o lungă perioadă, 20 de ani marcați de alcoolism, droguri și delăsare. Revenită în 1991, cîntăreața - „Doamna în poncho roșu”, cum i s-a spus -, a trăit pînă la moarte o nouă epocă de glorie mondială, între altele și grație filmului, cu turnee de succes în mari săli ca Olympia, la Paris sau Carnegie Hall, la New York, cu melodiile de neuitat, pline de senzualitate, din filmele Frida sau Babel (2006) și, poate, mai presus de toate, cele ale lui Petro Almodovar, Carne tremula, Volver etc.



Cu un umor tipic sud-american, avea să spună și este astăzi citată în multe articole ce îi aduc elogiul: „viața este frumoasă, dar, la fel, și moartea. Am spus adesea că mă voi duce la propria înmormîntare, doar ca să-mi bat joc de mine”...