Într-una din zile, mă întorceam acasă în fapt de seară. La un moment dat, am simţit că mă învăluie un fum înecăcios. Am început să tuşesc iar ochii începură să-mi lăcrimeze. Foarte neplăcut era fumul acela! Dar de unde provenea el?
Păi, suntem în perioada în care moldovenii ard frunzele desprinse din copaci. Şi arderea frunzelor are loc nu numai în sate, ci şi în urbea noastră ce se integrează viforos în Uniunea Europeană. Fumul acesta înecăcios îţi taie respiraţia chiar pe bulevardul Ştefan cel Mare!
Aş putea acum să înşir constatările mai multor medici şi experţi, constatări care ne arată ce se degajă în aer în urma arderii frunzelor murdărite de gazele de eşapament. Dar nu e timp pentru aşa ceva. O să zic pur şi simplu că acest fum e foarte nociv-periculos şi că în mod normal el nu ar trebui să existe într-o capitală europeană.
Aici însă el va exista pesemne ani-lumină. Va exista tot aşa cum există ani de zile chiştoacele aruncate pe trotuare sau cîinii vagabonzi care urlă în dricul nopţii lîngă blocurile noastre.
Noi nu ştim ce să facem cu aceste frunze care, în fiecare toamnă, cad de sus. Noi habar nu avem că există o interdicţie a edililor în această privinţă. Şi nici nu admitem că cineva ar putea să ne pedepsească pentru frunzele arse. De aceea, adunăm grămezi de frunze şi le dăm foc. Noi mergem spre Vilnius, spre Uniunea Europeană. Şi vom ajunge acolo în doi timpi şi trei mişcări!
