Linkuri accesibilitate

De-abia plecaseşi…



„Alaltăieri ai venit acasă ieri; ieri ai ajuns acasă azi; dacă şi azi te întorci acasă mâine, poţi să nici nu mai tragi pe-acasă!”, astfel se zice că i-ar fi spus soţia unui scriitor chefliu de la noi bărbatului său petrecăreţ. O altă soaţă de scriitor i-ar fi răspuns unei cunoştinţe, nerăbdătoare să afle când i se întoarce ilustrul ei consort acasă, cu aceste cuvinte: „Mata te uiţi la ceas, da’ eu mă uit la calendar!”

Citesc toate comentariile – unele mai isteţe decât altele! – analiştilor & oamenilor politici, la retragerea lui Vladimir Plahotniuc din Parlamentul RM (şi nu din PD, nici din politică – Nota Bene!), şi mă minunez că nimănui nu-i trece prin cap să reformuleze întrebarea, pentru a afla… răspunsul: „Pe când, întoarcerea?!”

Fiindcă personajul de alaltăieri – alias, omul din umbră al PCRM-ului – s-a întors o dată ca ieri, atunci când accedea prima oară în Legislativ; apoi, personajul de ieri – ajuns între timp în fotoliul de prim vice-preşedinte al Parlamentului – s-a întors ca azi, printre colegii de la PD, în sala de şedinţe a Legislativului; şi astăzi, ce surprize ne mai pregăteşte întoarcerea lui de mâine?! Şi care mâine, acela din 3 noiembrie, când PD & PLDM convoacă un miting în Marea Adunare Naţională? sau din 21 noiembrie, la Summitul de la Vilnius?! dacă nu cumva un mâine-poimâine al alegerilor anticipate?!! că până la cele din toamna lui 2014 muuuuuult mai este…

Nu de dragul personajului acesta mereu întors – ca pentru a ne întoarce din drumul nostru european! – am scris aceste rânduri, ci inspirat de cele două replici din alineatul întâi, cărora li se adaugă – pe post de titlu! – un celebru vers arghezian: „De-abia plecaseşi, te-am rugat să pleci!”

(Aşa să-l ajute Dumnezeu…)

Emilian GALAICU-PĂUN (n. 1964 în satul Unchiteşti, Floreşti, din Republica Moldova).

Redactor-şef al Editurii Cartier; din 2005, autor-prezentator al emisiunii Cartea la pachet de la Radio Europa Liberă; redactor pentru Basarabia al revistei „Vatra“ (Târgu Mureş).

Cărţi publicate:

(POEZIE) Lumina proprie, 1986; Abece-Dor, 1989; Levitaţii deasupra hăului, 1991; Cel bătut îl duce pe Cel nebătut, 1994; Yin Time, 1999 (trad. germană de Hellmut Seiler, Pop-Verlag, 2007); Gestuar, 2002; Yin Time (neantologie), 2004; Arme grăitoare, 2009; A-Z.best, antologie, 2012; Arme grăitoare, ediţie ne varietur, 2015; A(II)Rh+eu / Apa.3D, 2019;

(ROMAN) Gesturi (Trilogia nimicului), 1996; Ţesut viu. 10 x 10, 2011 (trad. engleză de Alistair Ian Blyth, Living Tissue. 10 x 10, Dalkey Archive Press, SUA, 2019);

(ESEU) Poezia de după poezie, 1999; Cărţile pe care le-am citit, cărţile care m-au scris, 2020;

(TRADUCERI) Jean-Michel Gaillard, Anthony Rowley, Istoria continentului european, 2001; Robert Muchembled, Oistorie a diavolului, 2002;Mario Turchetti, Tirania şi tiranicidul, 2003; Michel Pastoureau, O istorie simbolică a Evului Mediu occidental, 2004; Michel Pastoureau, Albastru. Istoria unei culori, 2006; Michel Pastoureau, Ursul. Istoria unui rege decăzut, 2007; Roland Barthes, Jurnal de doliu, 2009; Edward Lear, Scrippius Pip, 2011; Michel Pastoureau, Negru. Istoria unei culori, 2012.

Prezent în numeroase antologii din ţară şi din străinătate.

Opiniile autorului nu reflectă, neapărat, poziția Europei Libere.

XS
SM
MD
LG