Pe editorialistul ziarului Evenimentul zilei, Silviu Sergiu, l-a surprins organizarea acum, adica ieri, a unui mare miting al secuilor, in judetul Covasna. E ciudat, pentru ca maghiarii din Romania nu pot rupe nicicum vreo regiune cu autonomie teritoriala, decat daca dispar Uniunea Europeana si NATO. Altfel au stat lucrurile cu Kosovo, care s-a desprins dintr-o tara non UE, si se stie cum stau cu Catalunia, careia i s-a spus clar de la Bruxelles ca, daca se separa de Spania, ramane in afara Uniunii. Explicatia jurnalistului este ca marsul secuiesc de duminica a fost o diversiune de proportii, menita sa strice imaginea Romaniei, intr-un momentul in care toti ochii sunt pe ea, in dosarul Schengen si, mai nou, odata cu inaugurarea lucrarilor la instalarea scutului antiracheta de la Deveselu.
Romania ar fi insa deja capturata de o formula sui generis de autonomie locala: prin reteaua de putere pe care o reprezinta, la nivelul judetelor, alesii locali. Pe site-ul Hotnews, Dan Tapalaga arata ca, in timp, „clanurile politico-financiare de azi s-au capitalizat, s-au obisnuit cu bani multi”. „Au schimbat lejer partide pentru a se mentine la putere. Unii au avut ghinionul sa pice, dar rareori a cazut si intreaga retea, adica toti executantii si locotenentii lor”. Jurnalistul pe care l-am citat adauga si ca electoratul nu i-a sanctionat la urne pe politicieni. Românului nu-i pasa, el vrea doar sa obtina ceva, cat de putin, de la oricine. In acest conditii, citam din nou, „baronii nu se mai feresc sa fure la vedere și nici sa-si dea contracte propriilor firme avand sentimentul atotputerniciei”. Situatia este primejdioasa nu doar pentru tara, ci si pentru partidele politice, care sunt cladite piramidal si risca sa se destructureze in cazul regionalizari, explica Tapalaga. Comentariul lui pare sa sugereze ca, daca se va face, regionalizarea va afecta negativ partidele, dar va favoriza masiv pe produsii lor, si anume baronii locali, a caror singura grija ar fi sa nu-i inhate autoritatile anticoruptie.
Despre justitie si misiunea ei cruciala in etapa urmatoare vorbeste Monica Macovei, in interviul acordat lui Armand Gosu la revista 22. Fostul ministru de justitie nu mai are siguranta de altadata că reformarea justitiei este ireversibila, dar spune ca Directia Nationala Anticoruptie, cel putin, pare deja imuna la asalturi. Per total, reforma in justitie nu va continua, ci se pune problema doar sa se pastreze viabil ceea ce s-a castigat pana acum. Macovei observa ca romanii n-au iesit in strada sa apere ideea de reforma a justitiei, ori institutii precum DNA sau Agentia Nationala Anticoruptie. In alte tari, da, populatia a facut-o. Manifestatiile de strada, pasnice, sunt o arma redutabila impotriva abuzurilor sau erorilor guvernarii, explica europarlamentarul roman Monica Macovei. Discutand politica, invitata revistei 22 exprima o opinie mai putin auzita. Uniunea Social-Liberala nu ca n-ar putea, dar n-ar trebui sa-si propuna sa obtina si functia de stat. Asta ar insemna dictatura. Cat despre opozitie, e inca invizibila, dar Macovei vede posibila o coagulare a dreptei si un candidat comun pana la alegerile prezidentiale de anul viitor.