Presa de la București se ocupă astăzi printre altele de relațiile dintre Rusia și Occident în preajma summitului de la Vilnius. Tania Radu.
„La aproape două decenii şi jumătate de la încheierea Războiului Rece, Moscova refuză să înţeleagă că nu îi mai este recunoscut „dreptul la sferă de influenţă” în Estul Europei”. In analiza publicata pe contributors.ro, din care am citat, Valentin Naumescu explica fondul pe care poate fi activă o asemenea atitudine: el se constituie, in esenta, din şovăielile administraţiei Obama pe diferite dosare sensibile: lipsa de acţiune şi de soluţii efective pentru Siria, dar şi dezangajarea strategică americană din Europa, precum si scandalul Snowden. Comentatorul aminteste si esecul usturator din vara al proiectului Nabucco, de asemenea posibil cu „ajutorul” americanilor, care ar fi inchis ochii la miscarea facuta de compania-monopol Gazprom, „poate pentru stimularea interesului european faţă de gazele de şist”. In ciuda contextului, actuala Comisie Europeana, care se apropie de sfarsitul mandatului, doreste sa raporteze cel putin o poveste de succes, si ea ar fi semnarea ori parafarea, de catre trei dintre statele membre ale Parteneriatului Estic, a acordurilor de asociere cu Uniunea Europeana. Valentin Naumescu nu dă un pronostic in ceea ce priveste statul-cheie, Ucraina, dar se teme, intre altele, de conditia Timosenko, pe care o considera exagerata. Daca Ucraina nu o indeplineste si acordurile nu se semneaza, pentru Republica Moldova va fi mult mai greu sa semneze anul viitor, chiar daca va parafa acum. Viitoarea Comisie Europeana ar putea avea parte de un Parlament European blocat de ascensiunea partidelor eurosceptice şi populiste. Ca si alti comentatori care s-au exprimat in zilele anterioare, si Naumescu crede ca, in situatia unui esec al Ucrainei, Moldova s-ar putea gandi la ”cartea pro-românească şi pro-europeană, ca la un ultim tren de evacuare [...] înaintea unui nou lung ciclu al îngheţului” (a fost de asemenea un citat).
Gabriel Liiceanu acorda un interviu Andreei Pora, la revista 22. Prima intrebare tinteste direct subiectul celei mai recente carti a filozofului, intitulata „Dragul meu turnator”. „Ati gasit explicatia răului?” Liiceanu crede ca da. Relatand si evaluand continutul dosarului sau de urmarire de catre Securitate, constata ca problema urmarilor comunismului e reductibila la constatarea ca a fost extirpata constiinta, adica ceea ce au cladit cateva milenii de morala iudeo-crestina. Ce inseamna constiinta? intreaba Andreea Pora. Inseamna „sa-ti pese”, raspunde Liiceanu. „Dumnezeu a continuat să existe chiar și după ce a fost ucis. Asta înseamnă că, atunci când facem ceva rău, ne perpelim chiar și dacă nu credem că există un tribunal extramundan în fața căruia vom da seama. Acest tribunal, fictiv sau nu, a dispărut în comunism. În comunism, adauga Gabriel Liiceanu, „s-a dat drumul la crimă“ în numele unei ideologii a urii. Dacă celălalt nu mai e seamănul, ci dușmanul, a-l ucide e un lucru bun, nu unul rău și condamnabil. Ăsta, cred eu, este mecanismul răului”. Invitatul revistei 22 formuleaza o ipoteza si la observatia Andreei Pora ca România a avut foarte putini disidenti: nu a existat „o minimă masă critică de fundal, o masă critică latentă a protestului. Nu-ți dai foc în piață în mijlocul unei societăți care ridică din umeri la gestul tău”.
