„Aflați accesând portalul Anticoruptie.md că membrii Consiliului Superior al Magistraturii au sesizat Inspecția Judiciară în urma unei anchete recente a Centrului de Investigații Jurnalistice. CSM a dispus să fie verificat felul în care au fost cheltuite milioane de lei pentru reparația judecătoriilor din țară, circumstanțe descrise în investigație.
Tot pe Anticoruptie.md aflați care este explicația Ministerului Justiției privind faptul că dosarele de judecată nu vor mai putea fi căutate pe portalul instanțelor după numele persoanele vizate în procese.
La rubrica „Investigații” aflați cine sunt managerii întreprinderilor de stat care primesc cele mai mari salarii. Mulți dintre directorii acestor companii sunt remunerați regește, salariile lor fiind uneori chiar mai mari decât profiturile anuale ale întreprinderilor pe care le gestionează. În unele cazuri, şefii își dublează lefurile cu premii pentru performanțe. Deşi veniturile unor întreprinderi sunt considerabile, profiturile din activitate sunt foarte mici, banii fiind cheltuiți pentru tot felul de necesități ale companiilor.
La rubrica „Bloguri” citiți despre felul în care au loc ședințele Consiliului Național al Monumentelor Istorice din cadrul Ministerului Culturii și care a fost reacția unora dintre funcționari atunci când la una dintre ședințe a decis să fie prezent un jurnalist.
[Transcriere: Nicu Gușan]