Linkuri accesibilitate

PAS rămâne la guvernare, liderii europeni felicită Moldova. Blocul „Patriotic” spune că nu recunoaște rezultatele alegerilor

Lideri europeni felicită moldovenii pentru votul pro-UE și că au rezistat ingerințelor Rusiei. Blocul „Patriotic” a protestat la Chișinău, spunând cu nu recunoaște victoria PAS, care a obținut o nouă majoritate în Parlament.

08:56 28.9.2025

Candidații independenți Andrei Năstase și Olesea Stamate au votat

La urne a venit și candidata independentă Olesea Stamate, care a spus că a votat pentru „o Moldovă în care oamenii sunt pe primul loc”.

„Cred că un vot independent e votul care arată că nu ne lăsăm șantajați și că Moldova poate să meargă înainte cu demnitate”, a spus Stamate.

A venit la secția de votare în această dimineață și candidatul independent Andrei Năstase, care spune că votat pentru o „Moldovă europeană, cu o justiție curată și fără sărăcie”.

Năstase a mai spus că pledează pentru un stat unde „procurorul general este ales de popor”.

08:49 28.9.2025

Ion Ceban a votat pentru „o agendă a intereselor țării”

Ion Ceban, primarul municipiului Chișinău și unul din liderii blocului electoral „Alternativa” face declarații de presă după ce și-a exprimat votul la parlamentarele din 28 septembrie.
Ion Ceban, primarul municipiului Chișinău și unul din liderii blocului electoral „Alternativa” face declarații de presă după ce și-a exprimat votul la parlamentarele din 28 septembrie.

Liderul Mișcării Alternativa Națională (MAN), Ion Ceban, cap de listă al Blocului „Alternativa”, a votat la o secție de votare deschisă la o grădiniță. El a fost însoțit de soția sa.

Ceban a spus că a votat împotriva fricii „dezordinii și dezbinării”, pentru dezvoltarea R. Moldova și pentru „oameni responsabili la conducerea țării.”

Liderul MAN a mai spus jurnaliștilor că a votat împotriva faptului ca oamenii să nu fie împărțiți pe criterii politice, etnice sau de altă natură. Ion Ceban a mai declarat că votul său a fost pentru o agendă pliată pe „interesele țării și nu pe geopolitică”.


08:17 28.9.2025

CEC: procesul decurge fără incidente

Șefa Comisiei Electorale Centrale (CEC), Angelica Caraman, a anunțat că votul la parlamentare a început fără incidente. Procesul electoral este asigurat de 24 de mii de funcționari electorali.

Alegerile sunt monitorizate de peste 3.400 de observatori, dintre care 2.500 sunt observatori naționali.

Până la ora 08:30, au votat în jur de 87 de mii de moldoveni, potrivit datelor oferite de CEC. În total, sunt așteptați la urne circa 3,3 milioane de alegători.

07:46 28.9.2025

Alegătorii moldoveni votează la Moscova

Coadă la cele două secții de votare de la Ambasada R. Moldova din Moscova
Coadă la cele două secții de votare de la Ambasada R. Moldova din Moscova

Agenția rusă TASS a transmis că cetățeni moldoveni se adună la ambasada R. Moldova din Moscova pentru a vota în parlamentare. Petru, un cetățean citat de agenție, spune că așteaptă la secția de votare de la cinci dimineața și că are fi mulți doritori să-și exprime dreptul la vot.

În Rusia, din cauza problemelor de securitate, au fost deschise două secții de votare. Acest fapt a fost criticat de opoziția pro-rusă de la Chișinău.

La fel, din motive de securitate au fost deschise câte două secții de votare în Ucraina și Israel.

Încarcă mai mult

XS
SM
MD
LG