Linkuri accesibilitate

PAS rămâne la guvernare, liderii europeni felicită Moldova. Blocul „Patriotic” spune că nu recunoaște rezultatele alegerilor

Lideri europeni felicită moldovenii pentru votul pro-UE și că au rezistat ingerințelor Rusiei. Blocul „Patriotic” a protestat la Chișinău, spunând cu nu recunoaște victoria PAS, care a obținut o nouă majoritate în Parlament.

17:59 28.9.2025

Podul peste Nistru dintre Rezina și Râbnița, închis din cauza unei alerte cu bombă


Podul care leagă orașele Rezina și Râbnița este închis din cauza unei alerte cu bombă, transmite portalul Zona de Securitate, specializat pe tematica transnistreană. La fața locului sunt așteptați geniștii, iar circulația în zonă este sistată.

Anterior, poliția a anunțat că polițiștii Secției tehnico-explozivă au intervenit în teren, după ce, prin apeluri telefonice robotizate, au fost sesizați despre alerte cu bombă în mai multe locații din Zona de Securitate de la Nistru.

„Serviciile specializate acționează conform protocoalelor și asigură securitatea cetățenilor”, a precizat Inspectoratul General de Poliție.



17:36 28.9.2025

Peste 200 mii de alegători au votat deja în afara țării

Numărul alegătorilor din diaspora care și-au exprimat deja votul la secțiile din afara R. Moldova a depășit 200 mii. Mai exact, până la ora 17.30 au votat deja 206 mii de alegători în cele 301 secții de peste hotare.

La alegerile parlamentare din 2021, până la ora 18.00, în diaspora votaseră 160.000 de cetățeni ai R. Moldova, iar numărul total al celor care au votat în afara țării la scrutinul precedent a fost de 212.000.

La alegerile prezidențiale de anul trecut, în turul II, în afara țării au votat, în total, peste 328.000 de alegători.


17:16 28.9.2025

Alerte cu bombă la mai multe secții de votare din R. Moldova, inclusiv la Rezina și Căușeni

La mai multe secții de votare din țară au fost anunțate alerte cu bombă, inclusiv în Rezina și Căușeni. Diana Fetco, purtătoare de cuvânt a Inspectoratului General de Poliție, a precizat pentru Europa Liberă că sunt vizate 14 locații din zona de securitate. Echipele de intervenție activează conform protocoalelor, a precizat sursa citată.

Portalul Zona de Securitate transmite că toți membrii biroului electoral al secției de votare nr. 37/11 pentru cetățenii din Râbnița au fost evacuați. La fața locului se află poliția.


17:10 28.9.2025

Cum votează alegătorii din stânga Nistrului în secțiile mutate din motive de securitate

Drumul la votare a fost mai lung în această duminică pentru unii alegători din stânga Nistrului.

Cu trei zile înainte de scrutin, cinci secții au fost mutate, din cauza riscurilor de securitate. Printre acestea sunt și două de la Varnița, mutate la Anenii Noi. Unii au înțeles decizia autorităților, alții au fost nemulțumiți, după cum a aflat colegul nostru, Mihai Caragacean.

De la Varnița, la Anenii Noi. Cum votează alegătorii din stânga Nistrului în secțiile relocate din motive de securitate De la Varnița, la Anenii Noi. Cum votează alegătorii din stânga Nistrului în secțiile relocate din motive de securitate
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:02:48 0:00


Încarcă mai mult

XS
SM
MD
LG