Linkuri accesibilitate

Acces limitat pe aeroportul din Chișinău timp de șase zile, până și după alegeri


Călătorii sunt îndemnați să se prezinte la aeroport cu cel puțin trei ore înainte de zborul planificat pentru a evita aglomerația.
Călătorii sunt îndemnați să se prezinte la aeroport cu cel puțin trei ore înainte de zborul planificat pentru a evita aglomerația.

În perioada 25–30 septembrie, accesul în Aeroportul Internațional „Eugen Doga” din Chișinău va fi permis doar pentru pasagerii care dețin bilet și documente de călătorie, pentru personalul autorizat și echipajele aeronavelor.

Pentru a evita aglomerația în zonele de check-in și control, călătorii sunt îndemnați să se prezinte la aeroport cu cel puțin trei ore înainte de zborul planificat.

Poliția de Frontieră a anunțat inițial că măsurile sunt luate în baza unei decizii a Grupului de Management al Riscurilor, fără a preciza motivul.

Ulterior a precizat că restricțiile sunt impuse în contextul pelerinajului tradițional al comunității evreilor hasidici, cu scopul de a asigura ordinea publică și de a preveni alertele false cu bombă.

Coincidență sau nu, restricțiile urmează să fie aplicate atât înainte, cât și după alegerile parlamentare din 28 septembrie. Autoritățile nu au confirmat oficial dacă aceste măsuri au legătură și cu scrutinul electoral.

Totodată, în această perioadă ar urma să fie extrădat din Grecia în R. Moldova oligarhul fugar Vladimir Plahotniuc, fost lider al Partidului Democrat.

Fără curse speciale pentru pelerinii din Israel anul acesta

Pelerinajul la Uman, anual, de Rosh Hashannah, s-a complicat de când cu invazia rusească la scară largă din Ucraina, care a făcut imposibile zborurile civile deasupra țării vecine cu R. Moldova. În 2023, mii de pelerini au trecut prin Aeroportul Chișinău, la dus și la întors.

Dar un an mai târziu, Moldova nu a mai acceptat acest aranjament, invocând o datorie neplătită de Israel, pentru cheltuieli de securitate, dar și faptul că aeroportul are un trafic tot mai intens, și cu greu ar putea face față unui vârf de sarcină așa de mare.

În 2025, israelienii au încercat o reeditare a podului aerian din 2023, dar discuțiile pe această temă au eșuat. Presa israeliană a scris că Chișinăul aștepta până la 3 milioane de dolari pentru măsuri de securitate și de infrastructură extinsă la aeroport.

Mai ales, ar fi fost vorba de construcția unui terminal temporar, un hangar dotat cu aparatură de securitate adusă de israelieni. Potrivit presei din Israel, Chișinăul voia ca această structură să rămână pe loc, urmând să fie folosită din nou la pelerinajul de la anul - iar între timp, de aeroportul moldovean, care este vizibil suprasolicitat.

Tot potrivit presei, Israelul ar fi cerut cam 120 de zboruri, iar Chișinăul ar fi acceptat cam 70.

După ce autoritățile moldovene nu s-au înțeles cu cele israeliene privind folosirea Aeroportului Internațional Chișinău de către pelerinii evrei către Uman (Ucraina), aceștia vor ateriza predominant în estul României, și vor traversa R. Moldova pe șosele.

📰 Europa Liberă este și pe Google News. Abonează-te

XS
SM
MD
LG