Consiliul de Securitate al ONU cere oprirea luptelor în Donbas
Consiliul de Securitate al ONU a cerut în unanimitate încetarea focului în Ucraina, după trei zile de confruntări soldate cu cel puțin 13 morți în estul țării.
Consiliul a aprobat un text redactat de Ucraina, căruia Rusia nu i s-a opus, la finalul unei reuniuni cu ușile închise.
Membrii Consiliului și-au „exprimat îngrijorarea profundă cu privire la deteriorarea periculoasă a situației din estul Ucrainei și impactul acesteia asupra populației civile”. Ei au „condamnat utilizarea armelor interzise prin acordurile de la Minsk de-a lungul liniei de contact în regiunea Donețk, fapt care a condus la morți și răniți, inclusiv civili”.
Cele mai recente confruntări au avut loc în împrejurimile orașului Avdiivka (10 km de Donețk), controlat de Ucraina și care au lăsat 20.000 de oameni fără electricitate. Luptele de marți după-amiază au implicat tiruri de artilerie și lansatoare de rachete Grad.
Gazul rusesc din Turkish Stream va ocoli Ucraina
Consiliul Federației (Senatul rus) a aprobat azi legea de ratificare a acordului convenit de guvernele Rusiei și Turciei cu privire la construcția gazoductului Turkish Stream.
Duma (camera inferioară a Parlamentului rus) a ratificat același acord în data de 20 ianuarie.
În luna octombrie 2016, Rusia și Turcia au semnat un acord bilateral pentru construcția conductei submarine Turkish Stream, care va transporta gaze naturale rusești în sud-estul Europei. Acordul prevede amplasarea a două conducte pe fundul Mării Negre, iar fiecare din cele două linii va avea capacitatea de a transporta 15,75 miliarde metri cubi de gaze naturale pe an.
La finele anului trecut, directorul general adjunct de la Gazprom, Alexander Medvedev, a declarat că lucrările de construcție la secțiunea submarină a conductei Turkish Stream ar putea demara la finele lui 2017 sau, cel mai târziu, în primul trimestru din 2018.
Turkish Stream face parte din planurile Rusiei de a ocoli Ucraina, principala conductă de tranzit pentru livrările de gaze naturale rusești destinate Europei. Mai multe dispute între Kiev și Moscova au condus la suspendarea livrărilor de gaze naturale rusești destinate Europei via Ucraina.
OSCE: Situație de urgență în Avdiivka
Situația din Avdiivka, orășelul ucrainean atacat de separatiști în apropiere de Donețk, este gravă, a declarat însărcinata SUA cu afaceri pe lângă OSCE Kate M. Byrnes.
Aceasta s-a adresat Consiliului Permanent OSCE din Viena, informând că in urma distrugerii în bombardamentele ărovenite din partea separatiștilor a centralei termice locale, 17.000 persoane sunt lipsite de căldură, apă și electricitate.
Freedom House: Rusia a intervenit ilegal în Ucraina
Organizația americană non guvernamentală Freedom House și-a publicat clasamentul anual privind drepturile omului în lume si a calificat din nou Rusia drept țară cu regim autoritar.
Autorii raportului remarcă faptul că pe fondul creșterii presiunii asupra opozitiei și ingustarii spatiului pentru exprimarea nemultumirii publice, autoritățile ruse s-au implicat activ în operatiuni de intervenție în politica țărilor mai libere și democratice.
„Demonstrând aroganța extraordinară și ostilitate, Rusia a intervenit în procesul politic din Statele Unite și alte state democratice, a crescut sprijinul militar pentru regimul dictatorial al lui Bashar al Assad în Siria și a întărit ocupația ilegală a teritoriului Ucrainei”, se arata in raportul Freedom House.
Raportul mai menționează amestecul Rusiei în alegerile prezidențiale din Statele Unite, sprijinul pentru forțele politice naționaliste și de extrema dreapta din Europa, precum și încercarea de a influența rezultatele referendumului constituțional din Italia.