16:18
9.9.2014
Raport olandez: avionul de pasageri căzut în estul Ucrainei în iulie a fost doborît de rachete
Autoritatea aviatică olandeză, care a coordonat ancheta în cauzele prăbuşirii avionului malaezian de pasageri în estul Ucrainei, a dat publicităţii un raport preliminar care confirmă că avionul a fost doborât „de obiecte care au lovit din afară cu mare viteză”, adică de rachete.
Raportul preliminar spune că avionul era tehnic în ordine când a decolat şi că accidentul de pe 17 iulie nu a fost provocat de probleme tehnice, sau de o greşeală de pilotaj.
Experţii internaţionali care au participat la întocmirea raportului nu au cercetat resturile avionului la faţa locului din cauza luptelor din regiunea accidentului. Raportul nu aduce nici o informaţie noua dar este prima confirmare oficială, dintr-o sursă independentă, că avionul a fost doborât, după toate aparenţele, de rachete.
Actuala anchetă nu avea ca scop să stabilească şi cine a doborât avionul. Acest lucru va fi făcut de ancheta penală
17:45
10.9.2014
Rusia taie gazul polonez
Polonia a anunțat că livrările rusești de gaz au fost tăiate cu un sfert.
Lucrul a fost confirmat de Ucraina, pe teritoriul căreia tranzitează o bună parte din gazul furnizat de trustul Gazprom către Europa.
Potrivit autorității ucrainene a gazului, măsura rusească a fost luată pentru a împiedica Polonia să aplice procedura de reverse flow prin care ar fi putut livra gaz Ucrainei.
11:00
11.9.2014
Poroșenko propune autonomie
Președintele Ucrainei Petro Poroșenko a anunțat că va propune parlamentului o lege prin care regiunile de est ar căpăta autonomie, rămânând însă în cadrul unei Ucraine unite.
Poroșenko se bazează pe acordul semnat la Minsk, săptămâna trecută, cu separatiștii, acord pe care însă aceștia îl interpretează diferit. Separatiștii au anunțat deja că intenția lor principală rămâne ruperea de Ucraina.
09:16
12.9.2014
Noi sancțiuni americane
Președintele Barack Obama va anunța astăzi noi sancțiuni împotriva Rusiei, evocând "acțiunile de destabilizare a Ucrainei din ultima lună”.
Atât SUA cât și UE au cerut Moscovei să-l elibereze de urgență și necondiționat pe ofițerul eston Kohver, capturat de ruși pe 5 septembrie, chiar în ziua semnării acordului de încetare a focului.