Linkuri accesibilitate

Crucea de pe mitra patriarhul Kirill aruncă o umbră pe fruntea lui Vladimir Putin în catedrala din Moscova, 28 aprilie, 2019
Crucea de pe mitra patriarhul Kirill aruncă o umbră pe fruntea lui Vladimir Putin în catedrala din Moscova, 28 aprilie, 2019

Criza din Ucraina. Live Blog (Dan Alexe)

Ucraina văzută de la Bruxelles.

12:20 12.11.2014
Explozii lângă Mariupol, portul dorit de separatiști
Bombardarea satului Talakovka de lângă Mariupol.
Bombardarea satului Talakovka de lângă Mariupol.

Puternice explozii s-au produs lângă portul Mariupol, dorit de separatiști pentru a asigura legătura terestră între Donbass și Crimeea.

Liderii separatiști din Donețk au afirmat în mai multe rânduri că ar dori să ocupe portul Mariupol pentru a avea o ieșire la mare și pentru a-și putea exporta cărbunele, una din principalele producții ale separatiștilor.

18:02 12.11.2014

UE pregătește noi sancțiuni Rusiei


Vorbind astazi la Sofia, comandantul militar suprem al NATO, generalul american Philip Breedlove, a declarat că o o serie de coloane blindate rusesti, incluzând tancuri, artilerie, dispozitive anti-aeriene si trupe, au intrat in Ucraina in ultimele două zile, aducând întăriri regiunii separatiste a Donbasului.
"Nu știm exact câte coloane," a spus Breedlove, insa au fost identificate mai multe.
Remarci similare au fost făcute de observatori ai OSCE, care au numărat ieri 43 de vehicole militare fără plăci îndreptându-se spre Donețk si transportând rachete si piese de artilerie.
La Kiev, ministrul apararii Stepan Poltorak a spus ca forțele guvernamentale se pregătesc in vederea unei eventuale ofensive a separatiștilor.
Principala temere este in legatură cu soarta portului Mariupol. Puternice explozii s-au produs de altfel astăzi lângă Mariupol, port dorit de separatiști pentru a asigura legătura terestră între Donbass și Crimeea.

Liderii separatiști din Donețk au afirmat în mai multe rânduri că ar dori să ocupe portul Mariupol pentru a avea o ieșire la mare și pentru a-și putea exporta cărbunele, una din principalele producții ale separatiștilor.

In ciuda încetării focului semnată pe 5 septembrie, luptele continuă zilnic, iar ONU a calculat că cel puțin 4000 de oameni și-au pierdut viața din aprilie încoace.
Un think tank militar, European Leadership Netwerk, a publicat un raport din care reiese că in multe din cele 40 de incidente care au implicat, de la ocuparea Crimeei incoace, incidente aviatice intre Rusia și NATO ar fi putut duce la ciocniri militare și poate chiar la un conflict.
Purtătoarea de cuvânt a Casei Albe Jen Psaki a spu că Washingtonul condamnă "militarizarea de către Rusia a regiunii Donbass".
Atât OSCE, cât și UE și-au exprimat de asemenea îngrijorarea în fața escaladei militare din estul Ucrainei.
In privința sanctiunilor, comisarul european responsabil cu Vecinătatea si Extinderea, Johannes Hahn, a insistat marți că este exclus ca acele sancțiuni să fie ușurate. Ba chiar, șefa diplomației UE Federica Mogherini a spus ca sunt avute in vedere noi sancțiuni si înăsprirea celor actuale.


11:10 13.11.2014

Consiliul de securitate ONU: situația poate degenera în conflict militar deschis

Pompieri in Sloviansk.
Pompieri in Sloviansk.

Consiliul de Securitate ONU s-a reunit de urgență în chestiunea Ucrainei, după ce oficiali ONU au avertizat că situația poate degenera în conflict militar deschis.

Reuniunea s-a încheiat fără vreo rezoluție împotriva Rusiei, care are dreptul de veto în Consiliul de Securitate.

Intre timp, comandantul militar al NATO, generalul american Philip Breedlove, a declarat că frontiera dintre Rusia și Ucraina este total poroasă, și că Rusia trimite în permanență pe acolo arme și oameni.

11:46 14.11.2014
Putin va trebui să se explice la G20
Un ziar australian îi cere lui Putin să se scuze la reuniunea G20 pentru doborârea avionului din Malaezia, în care se aflau și mulți cetățeni australieni.
Un ziar australian îi cere lui Putin să se scuze la reuniunea G20 pentru doborârea avionului din Malaezia, în care se aflau și mulți cetățeni australieni.
Tensiunile dintre Rusia și țările occidentale se vor afla în centrul întâlnirii la vârf G20 de mâine din Brisbane, Australia, la care va participa și Vladimir Putin.
In Ucraina, atât Kievul, cât și separatiștii, au anunțat noi pierderi, făcât să crească teama de un război total, cu implicarea Rusiei.
In acest timp, Olanda a anunțat că două avioane ale sale de tip F-16 au interceptat încă un avion rus de transport care intrase în spațiul aerian al țărilor baltice, a căror protecție aeriană este asigurată de NATO.

Încarcă mai mult

XS
SM
MD
LG