Patriarhatul de Kiev și legătura lui cu domnitorii Moldovei
De ce a fost omorât Boris Nemțov…
Numărul morților în Donbass a depășit 6.000
Națiunile Unite au mărit cifrele bilanțului victimelor conflictului din estul Ucrainei, spunând că peste șase mii de oameni au fost uciși până acum în luptele declanșate în aprilie 2014, după anexarea Crimeii de către Rusia.
Într-o declarație difuzată astăzi de Înaltul Comisar ONU pentru Drepturile Omului, Zeid Raad al-Hussein, vorbește despre „distrugerea nemiloasă a vieților civililor și a infrastructurii” în regiunile Donețk și Luhansk ocupate parțial de forțele separatiștilor pro-ruși. În bilanțul Înaltului Comisariat cu sediul la Geneva se spune că sute de militari și civili au fost uciși numai în ultimele săptămâni, mai ales în ofensiva rebelilor pentru cucerirea nodului feroviar strategic Debalțeve.