Juncker îl va vizita pe Putin în iunie pe fundalul reînnoirii sancțiunilor
Președintele Comisiei Europene Jean-Claude Juncker a acceptat invitația de a participa, pe 16-18 iunie, la Forumul Economic Internațional de la St. Petersburg, o manevră ce riscă să șubrezească reînnoirea sancțiunilor economice impuse Rusiei de către UE după anexarea Crimeei și intervenția Rusiei de partea separatiștilor din Donbas.
Forumul Economic Internațional de la St. Petersburg are loc din 1997. Vladimir Putin participă la fiecare eveniment din 2005. Potrivit agenției oficiale TASS, annual participă 10.000 de delegați și oameni de afaceri din 70 de țări, deși surse externe indică o participare mult mai mică.
Juncker va fi primul oficial din instituțiile UE care îl întâlnește pe Putin de când sancțiunile au fost impuse, după anexarea Crimeei și operațiunile din Donbas în aprilie 2014.
Anunțul vizitei lui Juncker stârnește deja nemulțumiri în unele capitale, precum și în interiul instituțiilor europene, întrucât va avea loc cu numai câteva zile înainte de decizia celor 28 membri UE de a reînnoi sancțiunile. Unele țări, precum Ungaria, apropiată Rusiei, au anunțat deja că se opun reînnoirii sancțiunilor, iar vizita lui Juncker ar putea să întărească argumentele acestora.
Nadia Savcenko investită in parlament
Nadia Savcenko a fost primită azi oficial ca membru în parlament.
Savcenko fusese deja aleasă deputat în 2014, pe când se afla în închisoare în Rusia.
In primul său discurs, Savcenko a spus că se va bate pentru a obține eliberarea tuturor prizonierilor ucraineri din Rusia, pe care ea i-a numit deținuți politici.
Ucraina propune SUA înlocuirea rachetelor rusești
Kievul a propus ca Ucraina și SUA să coopereze pentru înlocuirea rachetelor rusești pe care NASA le folosește actualmente pentru lansarea sateliților americani.
Șeful Agenției Spațiale a Ucrainei, Liubomir Sabadoș, a propus înlocuirea rachetelor rusești de tip RD-180, comandate de Congresul SUA cu un contract până în 2019.
Pentagonul a anunțat că e receptiv la idee, dar că găsirea unei alternative va lua timp și că procesul va fi foarte costisitor.
Sondaj rus: SUA, Ucraina, cei mai mari dușmani
72% dintre ruși cred că America e principalul inamic al Rusiei, conform unui sondaj de opinie realizat de Levada Țentr.
Atitudinea rușilor față de SUA nu s-a schimbat în mod semnificativ – în sondajul anterior (2015) procentul era de 70%.
Pe locul doi în ceea ce privește ”țările ostile” față de Rusia este Ucraina, care a fost numita de 48% dintre ruși, cu 11% mai mult decât în 2015.
Pe locul trei, cu un procent de 29%, se înscrie Turcia. În 2015, doar 1% dintre ruși erau de părere că Turcia este o țară dușmană.