Cînd agricultorul moldovean trînteşte nitraţi cu toptanul în roşiile sale, cînd trînteşte atîtea soluţii în cartofii săi, încît insectele fug de ei ca dracul de tămîie, cu ce avem de-a face? Vă spun imediat părerea mea. Avem de-a face cu nişte oameni care au un singur scop în viaţă – să facă bani – şi pe care îi doare-n cot de sănătatea concetăţenilor. Profitul. Asta e valoarea supremă. Iar faptul că un copil oarecare, dintr-o familie oarecare, va mînca legumele şi fructele tale bucşite cu rahaturi e floare la ureche! Doar nu mănîncă ai tăi copii aşa ceva! Pentru ai tăi tu ai legume şi fructe pe care nu le stropeşti aît de intens.
Ideea care a cîştigat teren aici în anii tranziţiei e că poţi să-i vinzi concetăţeanului orice rahat doar ca să ai profit. Omul care vinde o marfă calitativă e considerat un prost, un nătăfleţ, iar omul respectat şi invidiat e cel care îi ţepuieşte pe concetăţeni, care le vinde produse dubioase şi face bani buni.
Îmi amintesc o discuţie între doi vînzători la o piaţă din Chişinău.
„I-am dat unui moşneag şi cartofii şeia strîcaţi, bre! Şî io luat şî încă mulţumesc ni-o spus! Ahahahaha!”
„Molodeţ, bre! Faşi bani şî din cheatră sacă!” Ihihihihi!”
Vreau să spun că ceea ce avem aici din 1991 nu pare a fi o societate. E un soi de haos, o dezagregare socială. Dacă îți este totuna ce mănîncă oamenii din jurul tău, dacă nu întrezăreşti nici o problemă în asta, e vai şi amar cu toată ţara RM!
