Fidel Castro, omul care a condus Cuba pentru aproape o jumătate de secol, a murit la vîrsta de 90 de ani. După ce a preluat puterea în cursul unei insurecții comuniste în 1959, Castro a condus Cuba în calitate de prim ministru sau președinte al statului insular pentru aproape 50 de ani, supraviețuind unei invazii militare cu sprijin american, la zece președinți ai Statelor Unite, sancțiunilor economice american, izolării diplomatice, și încetării sprijinului sponsorilor săi sovietici. Castro a jucat un rol central și în momentul în care lumea a fost la un pas de un război nuclear în timpul crizei rachetelor sovietice instalate în Cuba.
Fidel Castro (1926-2016) -- O viață în imagini

1
Tînăr activist marxist în 1953.

2
Înconjurat de membri ai mișcării de guerilă stîngistă, Castro în fruntea mulțimii la Cienfuegos, scurtă vreme după alungarea dictatorului cuban, Fulgencio Batista în 1959.

3
Pronunțînd un discurs la Havana în 1959, avînd alături tovarășii revoluționari Camilo Cienfuegos și Ernesto Che Guevara.

4
Încercînd o șapcă la Moscova în timpul unei vizite oficiale în Uniunea Sovietică, în ianuarie 1964.