Într-o postare pe Facebook, Junghietu a spus că administrarea terminalului petrolier de la aeroport, care este „un activ strategic pentru stat”, a fost preluată gratis de AIC printr-un „contract de comodat” încheiat cu Lukoil pe 12 noiembrie, iar procesul de primire-predare a bunurilor a avut loc pe 13 noiembrie.
„Contractul de comodat ne permite să asigurăm furnizarea de kerosen și reprezintă o soluție de urgență pentru a asigura stabilitatea aprovizionării aeronavelor”, a scris ministrul, adăugând că „etapa următoare va fi cumpărarea de către AIC a activelor și infrastructurii aeroportuare din proprietatea Lukoil”.
Ministrul Junghietu, care este și șef al grupului pentru gestionarea situației legate de efectele sancțiunilor împotriva Lukoil-Moldova, a mai informat că furnizarea de combustibil pentru avioane la aeroport a fost negociat „cu o companie românească”, pe care nu a numit-o. O sursă apropiată tranzacției a spus Europei Libere spun că ar fi vorba de Rompetrol.
Lukoil-Moldova nu a făcut comentarii în legătură cu preluarea activelor sale de la aeroport.
Efectul sancțiunilor
Sancțiunile legate de războiul din Ucraina introduse de Statele Unite împotriva Lukoil, dar și a altei firme petroliere rusești, Rosneft, interzic tranzacțiile cu acestea companiilor și cetățenilor SUA. Dar riscă că să fie pedepsit oricine altcineva face tranzacții cu ele. UE a înăsprit propriile restricții împotriva celor două firme rusești.
În România și Bulgaria de unde importă Lukoil-Moldova produse petroliere pentru piața moldoveană, autoritățile au făcut pași pentru a prelua rafinăriile deținute de Lukoil, la Ploiești și Burgas.
În R. Moldova, în afară de controlul de până acum asupra furnizării de combustibil la aeroport, Lukoil deține aproximativ 110 benzinării din cele aproximativ 570 existente, cu o cotă de 25% pe piața de retail de carburanți, asigurând aproape 45% din importul de motorină.
Dar Ministerul Energiei a spus că piața produselor petroliere este suficient de diversă, cu mai mulți operatori, așa încât „este asigurată cu combustibil și stocurile sunt stabile.”
Prețuri la carburanți, în creștere
Prețurile la combustibili au crescut în R. Moldova constant în perioada de după anunțarea sancțiunilor americane, urcând de la 22,44 lei (litrul de benzină) și 19,2 lei (litrul de motorină) pe 22 octombrie la 23,22 lei și, respectiv, 20,92 lei, pe 14 noiembrie.
Într-un comunicat din 14 noiembrie, Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE), și-a menținut analiza că majorarea a fost cauzată de sancțiuni, pe fondul cererii ridicate de pe piața europeană.
Instituția spune că lipsa unor decizii finale privind soluțiile adoptate în statele din vecinătate [Bulgaria și România] în raport cu activele ruse continuă să genereze incertitudini ce amplifică temerile furnizorilor de produse petroliere.
ANRE mai spune că urmărește neîntrerupt evoluțiile stocurilor de combustibil importate, fără însă să opereze cu anumite cifre.
Interes pentru activele internaționale ale Lukoil
Reuters scrie că fondul american de investiții „Carlyle” ar examina opțiuni de achiziționare a activelor Lukoil. Fondul s-ar afla la etapa de solicitare a licenței în SUA care i-ar permite cumpărarea activelor.
Lukoil a confirmat într-un comunicat pe site-ul său pe 14 noiembrie că negociază vânzarea activelor sale internaționale „cu câțiva potențiali cumpărători”.
La începutul acestei luni, compania elvețiană Gunvor își anunțase și ea interesul pentru activele internaționale ale Lukoil, dar și-a retras oferta, după ce Trezoreria SUA a numit Gunvor „o marioneta Kremlinului”. Compania a calificat „fundamental greșită și falsă” afirmația Trezoreriei americane.
Gunvor a fost co-fondată în 2000 de miliardarul suedez Torbjörn Törnqvist și Gennadi Timcenko, un aliat apropiat al președintelui rus, Vladimir Putin.
📰 Europa Liberă Moldova este și pe Google News. Abonează-te