Autoritățile din țările invitate au evitat să dea detalii despre această întâlnire de pe 11 iunie, probabil din motive de securitate, Odesa fiind chiar în această săptămână ținta unui atac puternic cu drone și rachete rusești.
Delegațiile participante la summit-ul din Odesa trec prin R. Moldova, așa cum a făcut Nicușor Dan, pe 10 iunie, vizitând pentru prima dată Chișinăul ca șef de stat, de când a câștigat alegerile prezidențiale în România la mijlocul lunii mai.
Vorbind în prealabil despre călătoria la Odesa, el a spus că va discuta cu ucrainenii mai ales chestiuni „tehnice” despre continuarea ajutorului oferit Ucrainei de România în timpul războiului.
- Vezi și: Nicușor Dan speră că moldovenii vor „păstra direcția europeană” la alegerile parlamentare din toamnă
Reuters notează că pentru prima dată de la invazia rusească din 2022, călătorește în Ucraina cu ocazia summit-ului și președintele sârb. Rusia rămâne principalul furnizor de gaze al Serbiei, iar țara ortodoxă din Balcani a refuzat să se alăture sancțiunilor anti-ruse ale Occidentului. Dar Serbia vrea să adere la UE, a condamnat la ONU politicile Moscovei în Ucraina și și-a exprimat sprijinul pentru integritatea teritorială a Ucrainei.
La sfârșitul lunii mai, serviciul rus de informații externe (SVR) a acuzat Serbia că i-a înfipt un „un cuțit în spate”, susținând că producători sârbi de armament ar fi vândut muniție și arme Ucrainei prin intermediari.
Și-a mai confirmat prezența la summit premierul elen Kyriakos Mitsotakis, unul dintre puținii lideri care au vorbit public despre reuniune, odată ce a fost invitat de președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, în urmă cu două săptămâni.
Mitsotakis ar urma să viziteze joi oficial Chișinăul ca să „reafirme sprijinul Greciei pentru parcursul european al Moldovei și pentru aprofundarea cooperării, în special în domeniul energiei, unde Grecia contribuie la securitatea aprovizionării țării”, cum se spune într-un comunicat preluat de presa elenă. .
Mai merge la Odesa ministra de externe a Sloveniei, Tanja Fajon, care a trecut și ea mai întâi prin Chișinău, fiind primită de președinta Sandu și alte oficialități. Fajon a jucat un rol cheie în liberalizarea regimului european de vize pentru moldoveni, în 2014, fiind pe atunci raportoare a Parlamentului European pentru R. Moldova.
📰 Europa Liberă Moldova este și pe Google News. Abonează-te