Corneliu Bjola, profesor de studii diplomatice la Universitatea Oxford si director al Oxford Digital Diplomacy Research Group, poartă o discuție cu Magda Grădinaru pentru site-ul ziare.com în jurul constatării că lipsa de lideri politici de calitate e o realitate a lumii de azi. Cei care sunt desemnați să le „țină locul” au, după expresia profesorului, profilul „liderului șarlatan, un impostor pe care partidele îl promovează și care ajunge să fie ales, pentru că face spectacol și oferă pseudo-soluții simple la probleme complexe”. Trăind în Marea Britanie, invitatul Magdei Grădinaru ilustrează modelul mai întâi prin Boris Johnson, liderul conservator care va fi noul premier al țării sale după demisia Theresei May. Adept înfocat al Brexit-ului, Boris Johnson a lucrat pentru Times, de unde a fost dat afară pentru că a inventat anumite reportaje din seria despre Uniunea Europeana. În ciuda acestui incident de parcurs, îndeajuns de jenant, a ajuns ministru de Externe. Continuă să spună și azi minciuni, susține Bjola, numai că lumea nu mai taxează mincinoșii ca în vremea doamnei Thatcher.
Evident, un alt exemplu este președintele american Donald Trump. De cvasigeneralizarea acestui model nu poate fi făcut vinovat numai electoratul, care, la urma urmei, poate ajunge să dorească să creadă minciunile care i se livrează, ci partidele politice. Pentru că sistemele de promovare conferă partidelor mare parte din prerogativa de a impune lideri. Boris Johnson a fost desemnat ca prim ministru de 180.000 de conservatori, iar un sondaj recent arată că în Partidul Conservator există o majoritate favorabilă părăsirii Uniunii Europene, chiar dacă Scoția și Irlanda de Nord s-ar desprinde, chiar dacă costurile economice vor fi foarte mari, chiar și dacă prin asta Partidul Conservator va fi distrus.
Tipul liderului șarlatan e prezent și în România. Pe lângă Dragnea, Gabriela Firea ar fi de pomenit: a pretins că se pricepe să gospodărească Bucureștiul și l-a adus în faliment.
Despre nominalizarea Vioricăi Dăncilă drept candidat la alegerile prezidențiale din noiembrie, Ioana Ene-Dogioiu scrie pe ziare.comcă a căzut într-o capcană întinsă abil de Gabriela Firea. Aceasta a tot repetat că vrea să candideze, împingând-o practic pe Dăncilă să preia misia, care, în opinia jurnalistei, va însemna să deconteze toate greșelile PSD-ului.
Magda Grădinaru întărește într-un comentariu publicat pe același site ideea unei candidaturi la poziția de țap ispășitor. Și încă un comentariu pe ziare.com. Cristian Preda are ipoteza lui. Dăncilă s-ar putea să-și fi făcut un calcul: nu va ajunge președinte, dar dacă intră în turul doi, va putea negocia cu învingătorul, sau pur și simplu se va putea folosi de majoritatea parlamentară ca să împiedice alegeri legislative anticipate.
Există și un sfat-avertisment pentru opoziție. Ștefan Vlaston, care scrie în Adevărul, îi îndeamnă pe liderii acestor partide să se pregătească să guverneze. E greșită ideea că alegerile le câștigă partidele, cu primarii și baronii lor. Dovada a fost livrată la europarlamentarele din luna mai, și ea se numește USR-PLUS, formațiuni care nu aveau o structură bine coagulată în teritoriu la momentul respectiv.
