Pentru Al-Sharaa personal, este o schimbare majoră de statut: din 2013 până de curând, el s-a aflat printre persoanele sancționate de SUA pentru afiliere la organizații extremiste.
Al-Sharaa a condus anterior miliția islamistă Hayat Tahrir al-Sham (Organizația pentru Eliberarea Levantului, HTS), care a luat naștere dintr-o ramură a Al-Qaeda, în Siria.
Sharaa, ale cărui forțe rebele l-au înlăturat de la putere pe Bashar al-Assad, care se afla la conducere de mult timp, la sfârșitul anului trecut, devine primul lider sirian care vizitează Casa Albă de la independența țării în 1946.
În ajun, el a raportat noi acțiuni împotriva organizației Stat Islamic (IS) - principala structură islamistă radicală cu care se confruntă în regiune SUA și alte puteri occidentale.
Trimisul special al Washingtonului în Siria, Tom Barrack, a declarat la începutul acestei luni că Sharaa ar putea semna luni un acord de aderare la alianța internațională condusă de SUA împotriva IS.
Tot în pregătirea vizitei, Statele Unite au ridicat vineri sancțiunile împotriva liderului sirian, ceea ce făcuse deja cu o zi înainte Consiliul de Securitate ONU.
Potrivit unui purtător de cuvânt de la Bruxelles, urmează să fie ridicate și sancțiunile împotriva lui al-Sharaa adoptate de Uniunea Europeană, la a cărei politică de sancțiuni R. Moldova este datoare să se alinieze, ca țară candidată.
Printr-o coincidență, însă, chiar când sirianul se vedea „scăpat” de sancțiunile SUA, ONU și ale Marii Britanii, numele lui era adăugat de Serviciul de Informații și Securitate al R. Moldova pe propria listă de teroriști.
Printr-un ordin din 4 noiembrie, publicat în Monitorul Oficial și semnat de directorul SIS, Al. Musteață, o persoană numită „Ahmad Hussain Al-Shaara” este adăugată „listei consolidate de persoane, grupuri și entități implicate în activități teroriste și de proliferare a armelor de distrugere în masă”.
SIS-ul moldovean nu este singurul luat pe nepregătite de marea transformare a liderului sirian, din jihadist în om de stat primit cu onoruri la Casa Albă.
„Parcursul neobișnuit al lui Ahmed al-Shaara de la membru al Al Qaeda la șef de stat ridică întrebări cu privire la modul în care intenționează să guverneze Siria”, scria în februarie cotidianul american New York Times, în vreme ce revista britanică Economist îl numea pe sirian The Great Pretender (marele prefăcut) într-o analiză a traseului său surprinzător spre vârful scenei politice.
📰 Europa Liberă Moldova este și pe Google News. Abonează-te