Linkuri accesibilitate

Noile facturi pentru gaze, emise de „Energocom”, ajung la consumatori de la 6 octombrie


Conceptual, noua factură a „Energocom” nu se deosebește prea mult de cele emise anterior de „Moldovagaz”.
Conceptual, noua factură a „Energocom” nu se deosebește prea mult de cele emise anterior de „Moldovagaz”.

Primele facturi pentru gaze emise de „Energocom Furnizare”, pentru luna septembrie, vor ajunge la consumatori începând cu 6 octombrie. Compania precizează că procesul rămâne neschimbat: facturile vor fi expediate prin poștă sau e-mail, așa cum proceda și prestatorul anterior, „Moldovagaz”. 

Conceptual, noua factură nu se deosebește prea mult de cele emise anterior de „Moldovagaz”. Aceasta include informații privind data emiterii, data expedierii și termenul-limită de plată, volumul de gaze consumat (în metri cubi) și echivalentul în energie (kilowați-oră).

La fel ca și precedenta, noua factură conține informații cu privire la istoricul de consum pentru ultimele 12 luni și componentele de preț pentru o mie de metri cubi de gaze naturale.

Este de reținut că atât contul personal, cât și numărul contractului pe care consumatorii le-au avut cu „Moldovagaz” rămân neschimbate.

Plățile pentru consumul de gaze pot fi făcute zilnic, prin vechile metode – la ghișeele „Poșta Moldova”, la sucursalele băncilor partenere și online. Cei care plătesc prin aplicații de banking vor selecta „Energocom” sau „Energocom Furnizare” în lista de servicii pentru a face achitarea, și nu „Moldovagaz” ca până acum.

Modelul facturii care va fi emisă începând cu 6 octombrie 2025 de către Energocom
Modelul facturii care va fi emisă începând cu 6 octombrie 2025 de către Energocom

De la 1 septembrie, noul furnizor oficial al gazelor naturale pentru consumatorii din R. Moldova (cu excepția regiunii transnistrene) a devenit compania de stat „Energocom”, după ce „Moldovagaz”, compania-fiică a gigantului rus „Gazprom”, a fost lipsită de licență.

„Energocom” a preluat de la „Moldovagaz” obligația de serviciu public și de furnizare pentru peste 830 de mii de consumatori.

📰 Europa Liberă Moldova este și pe Google News. Abonează-te

XS
SM
MD
LG