Linkuri accesibilitate

Prin ce s-a remarcat noul judecător al CC, fostul procuror general Corneliu Gurin? (NewsMaker.md)


„Dodon, Putin şi întoarcerea Republicii Moldova către Kremlin” (Sebastian Rusu / Adevărul)

NewsMaker.md scrie prin ce s-a remarcat fostul procuror general Corneliu Gurin promovat judecător la Curtea Constituțională şi aminteşte între altele că în perioada în care Gurin a fost procuror s-a produs frauda bancară, şi că Gurin a fost cel care a cerut ridicarea imunităţii fostului premier Vlad filat despre care a spus că ar fi fost implicat în furtul miliardului. Se mai aminteşte că Gurin a fost numit procuror general în 2013, deşi nu participase la concursul de selecţie.

Acum Gurin a fost promovat la Curtea Constituţională, în general, în lipsa unui concurs, contrar prevederilor legale, se spune într-un alt articol de pe acelaşi portal în care sunt înserate reacţii de pe reţele de socializare. Experta Centrului de Resurse Juridice, Nadejda Hriptievschi, se întreabă ce e cu această grabă cu care a fost numit Corneliu Gurin în lipsa unui concurs. „Nu o pot interpreta altfel decât sfidarea tuturor regulilor unui stat de drept şi un semnal la cât de mult regresăm cu pași terifiant de rapizi.” În articol este citat şi vicepreşedintele PAS, Mihai Popşoi, care susţine că Consiliul Superior al Magistraturii ar fi controlat complet de Plahotniuc. „Cândva Corneliu Gurin era o figura respectata în mediu de experți, apoi s-a aventurat în politică, devenind chiar procuror general (mai degrabă avocat al lui Plahotniuc), iar acum merge mai departe la Curtea Constituţională.” Iar jurnalistul Alexandru Cozer spune că prin numirea lui Gurin, liderul PD continuă să se întărească înainte de alegeri, numind „cele mai dedicate slugi în funcţii cheie.”

„Alegerile parlamentare din 24 februarie transformă viaţa politică de la Chişinău într-un câmp de luptă electoral al formaţiunilor politice pro-europene şi pro-putiniste. Deşi campania electorală încă nu a început, binomul Dodon-Plahotniuc lucrează pentru consolidarea electoratelor ţintă, în contextul în care miza o reprezintă viitorul geopolitic al Republicii Moldova”, scrie Sebastian Rusu în Adevărul. După părerea sa, cărţile geostrategice nu sunt jucate definitiv. „Plahotniuc şi Dodon îşi testează încă strategiile de PR politic în SUA şi Kremlin, dar degringolada din tabară partidelor pro-europene şi unioniste s-ar putea lăsa cu o mare catastrofă pentru viitorul european al statului.” Până la alegeri, viitorul Republicii Moldova este incert, iar presiunile Moscovei tot mai evidente, concluzionează Sebastian Rusu.

Cum comentează opoziţia, dar şi unii experţi propunerea democraților de a fi elaborat un Cod de conduită pentru perioada electorală, aflaţi pe nordnews.md. „Codul de etică și varianta aceasta propusă de Plahotniuc sunt două lucruri diferite. Nu este Plahotniuc cel care să vorbească în genere despre etică și conduită”, afirmă vicepreşedintele PPDA, Alexandru Slusari. „Cel mai puțin credibil partid, Partidul Democrat vine să compromită o inițiativă tradițională, care venea din partea societății civile. După ce va fi semnat acest Cod de conduită electorală, media-holdingul va porni mașinăria de fake-news-uri și propagandă și atunci cum să lupți cu ele?” se întrebă Igor Grosu, secretarul general al PAS. „Este o încercare jalnică de a drege busuiocul, de a arăta opiniei publice din interiorul țării și dinafară că sunt o forță care ține la respectarea normelor electorale”, consideră analistul politic Alexei Tulbure.

Într-o analiză pentru agenţia de presă IPN, comentatorul de la Comrat Veaceslav Crăciun vorbeşte despre posibile prognoze şi scenarii pentru alegerile parlamentare în circumscripțiile uninominale din autonomia găgăuză. Favoriţii de bază ai cursei vor fi candidații socialiști. Iar principalii contracandidați ai acestora vor fi cel mai probabil, independenţii ce vor participa în alegeri fără sprijinul oficial din partea vreunui partid. Cei mai mulți dintre ei însă vor fi afiliați într-o măsură sau alta democraților. Autorul aminteşte că în 2012 la alegerile locale legislative din autonomie majoritatea au obținut-o candidații independenți, iar PDM, fără niciun deputat, a reușit în mod miraculos să închege o fracțiune de guvernământ. La fel s-a întâmplat şi în 2016, când democrații cu doar un singur deputat în Adunarea populară au obținut funcția de spicher. Comentatorul nu exclude că după alegeri se va dori contestarea pe cale judiciară a rezultatelor votării, în special în circumscripția uninominală Ceadâr-Lunga – Vulcănești, care este cea mai mare după numărul de alegători. „Această circumstanță deschide vaste perspective de căutare a „încălcării drepturilor electorale ale cetățenilor”. Astfel, confruntarea politică pentru „circumscripția găgăuză” ar putea continua și după alegeri, depășind, deja, limitele concurenței democratice”, concluzionează Veaceslav Crăciun.

„Nu băgați România în campania electorală de la Chișinău”, îndeamnă analistul român Iulian Chifu într-un editorial pe deschide.md. El face referire la un demers al liderilor partidelor pro-europene extraparlamentare de la Chișinău, Maia Sandu (PAS) și Andrei Năstase (Platforma DA), prin care aceştia critică guvernul de la București pentru blocarea unui raport negativ pregătit de Uniunea Europeană la adresa majorității de la Chișinău, „controlate de oligarhul Vlad Plahotniuc”. Chifu califică acest demers al opoziţiei de la Chişinău ca fiind unul „dezastruos, inadecvat, nepotrivit și care poate fi lesne interpretat drept un atac la adresa României… O dovadă de infantilism și imaturitate politică, de necunoaștere profundă”. E şi o încercare de a aduce România în campania electorală din Moldova, concluzionează, între altele, Iulian Chifu.

Jurnalistul Alexandru Cozer face pe cotidianul.md un top al „miturilor” enunțate de liderul Partidului Democrat de guvernământ, Vlad Plahotniuc. un prim mit, la părerea autorului, ar fi că PD guvernează din 2016. „O gogoașă de proporții, desigur, pentru că PD-ul cu Plahotniuc se află la guvernare din 2009, de atunci când controlează Procuratura Generală, CNA, Ministerul Economiei, Transporturilor și aproape tot ce conta în Moldova. E adevărat, din 2016 controlează absolut totul...”, scrie Cozer. Un alt mit promovat de liderul PD, e, spune Cozer, cel că democraţii sunt pro-Occidentali şi luptă cu propaganda rusă. „Este adevărat că în Parlament s-a trecut o așa-zisă lege „antipropagandă”, dar totul s-a dovedit până la urmă a fi un mare bluf”, notează jurnalistul. El mai include în topul miturilor promovate de democraţi reparaţia drumurilor locale, creşterea economică şi eradicarea sărăciei.

XS
SM
MD
LG