Businessmanul Boris Berezovski, decedat la vârsta de 67 de ani şi găsit mort în casa sa de lângă Londra, a fost una din figurile cheie în Rusia preşedintelui Boris Elţîn, în anii 1990. Oligarhul îmbogățit din privatizările post-sovietice cu ajutorul conexiunilor politice a tras multă vreme sforile la Kremlin și a pus umărul la venirea lui Vladimir Putin la putere. A căzut însă dizgrație în scurt timp și a fugit în 2000 în exil la Londra. Cu timpul, a devenit unul din cei mai acerbi critici ai lui Putin.
Ascensiunea şi căderea lui Boris Berezovski

11
Boris Berezovski înconjurat de jurnalişti la Congresul Presei din Rusia, iunie 1999.

12
Magnatul petrolier şi media Boris Berezovski şi oligarhul Roman Abramovici, la o şedinţă în plen a Dumei de Stat a Rusiei, în decembrie 1999. În 2012, Berezovski a fost obligat de un tribunal de la Londra să-i plătească lui Abramovici cheltuieli de judecată de 56 de milioane de dolari, într-un proces pe care Berezovski l-a pierdut şi în care i-a pretins lui Abramovici peste 5 miliarde de dolari drept compensaţie pentru pierderea părţii sale de acţiuni în compania petrolieră Sibneft.

14
Boris Berezovski şi Marina Litvinenko, la aniversarea morţii soţului ei, Alexander Litvinenko. Berezovski a acuzat Kremlinul de moartea prin otrăvire cu poloniu a fostului agent de securitate, în 2006.

16
Boris Berezovski soseşte la Înalta curte justiţie de la Londra pentru audieri în procesul împotriva lui Roman Abramovici şi a companiei petroliere Sibneft.