„Aflați de pe portalul Media Azi al Centrului pentru Jurnalism Independent că după dezvăluirile recente în cazul Facebook și Cambridge Analytica Comisia Europeană a propus noi măsuri pentru a combate dezinformarea online. Printre acestea se numără: elaborarea unui cod de bune practici la nivelul UE cu privire la dezinformare, pe care trebuie să le respecte platformele online, cum ar fi Facebook, Google și altele, sprijin pentru crearea unei rețele independente de verificatori a informațiilor, stimularea jurnalismului calitativ și promovarea educației în domeniul mass-media.
Tot de pe portalurile Centrului pentru Jurnalism Independent aflați unde preferă să-și facă reclamă agenții economici și de ce aceștia nu se dezic de presa scrisă, în pofida faptului că tirajele ziarelor și revistelor este în scădere. Detaliile au fost oferite de directorul Biroului pentru Auditul Tirajelor și Internetului, pe scurt BATI, Stanislav Popov, în cadrul emisiunii Media Azi.
Totodată, vă invităm să vedeți ce activități sunt programate pentru Zilele Libertății Presei. La 3 mai, Centrul pentru Jurnalism Independent, alături de alte organizații de media, va organiza un marș al solidarității, care va da startul Zilelor Libertății Presei în Moldova. Jurnaliștii vor fi îndemnați să-și unească eforturile atunci când autoritățile mimează transparența și susțin concentrarea instituțiilor media sau îngrădesc accesul la informație.
Mai multe detalii despre deciziile și evenimentele din domeniul mass-media aflați accesând site-urile Media-azi.md, Mediacritica.md și Moldova-azi.md.”