La 4 noiembrie 2008, Barack Obama a fost ales al 44-lea președinte al Statelor Unite. Senatorul democrat de Illinois a făcut istorie fiind primul candidat negru care a cîștigat președinția americană, și alegerea lui a atras o atenție masivă în toată lumea. Obama a moștenit un set provocator de probleme de la predecesorul său George W. Bush: cea mai slabă economie în decenii, războaie în Irak și Afganistan, și o imagine internațională a Statelor Unite a fost ruinată de „războiul împotriva terorii”. Iată cîteva din cele mai importante momente ale președinției Obama.
Președinția americană sub Barack Obama în imagini

13
În cursul unei convorbiri telefonice cu omologul său rus, Vladimir Putin, la 1 martie 2014, într-un moment de escaladare a crizei din Ucraina și de înrăutățire a tensiunilor cu Statele Unite. La 18 martie Rusia avea să anexeze ilegal peninsula Crimea.

14
Președintele mulțumește militarilor pentru activitatea lor la baza de la Wrightstown, New Jersey, la 15 decembrie 2014. Vizita a avut loc cu puțin timp înainte ca Obama să declare încheierea misiunii de luptă a Statelor Unite în Afganistan, la 28 decembrie.

15
Cu Angela Merkel, cancelara Germaniei, după o ședință a summitului G7, lîngă Garmisch-Partenkirchen, la 8 iunie 2015.
Cu Angela Merkel, cancelara Germaniei, după o ședință a summitului G7, lîngă Garmisch-Partenkirchen, la 8 iunie 2015.

16
Obama în momentul dezbaterii acordului nuclear internațional cu Iranul, la 15 iulie 2015.