Francezii au anunțat conținutul concret al programului de digitalizare a patrimoniului cultural în patru sectoare (carte, cinema, presă și video), fiecăruia acordîndu-i-se un buget de circa 100 de milioane de euro.
Dacă la Chișinău sau București autoritățile și președinții celor două țări vorbesc arareori în public despre cultură și patrimoniul cultural, fiind auzite mai des doar strigătele în van de ajutor ale unor istorici și oameni de artă afectați de distrugerile unui capitalism sălbatic, situația este diferită pe alte meleaguri.
In ciuda austerității de rigoare în ultimii ani, pe meleagurile despre care este vorba, din diverse motive, de respect al culturii naționale, de prestigiu, de imagine, de competiție internațională, dintr-un grad și de respect față de personalitățile vieții intelectuale și opiniile lor ș.a.m.d., conservarea patrimoniului este o prioritate.
Mult contestat și adesea ridiculizat de adversarii politici, președintelui Franței nu-i impută nimeni atenția acordată culturii în general și patrimoniului în special. „Patrimoniul este și o problemă de identitate și, în special, de identitate națională”, spunea Nicolas Sarkozy la o conferință de presă în decembrie trecut, anunțînd că din cele 35 de miliarde de euro ce urmau să fie acordate pentru investiții, 750 de milioane aveau să fie destinate „digitalizării conținutului muzeelor, bibliotecilor, patrimoniului nostru cinematografic”. Suma fusese cerută de ministrul culturii, Frédéric Mitterand, care în același context se bucura de decizia angajării, alăturării Franței la proiectul german de constituire a unei biblioteci virtuale, asociată proiectului denumit Europeana.
In biblioteca pe Internet Europeana fuseseră introduse, pînă la sfîrșitul anului 2009, circa șase milioane de documente, dintre care jumătate de proveniență franceză. In paranteză fie spus, un proiect la care este asociată și România, dar pentru care fondurile alocate, ca și coordonarea și aplicarea proiectului de către multele instituții culturale ce ar trebui să fie interesate, rămîn insuficiente.
Pasul următor, în politica Franței, l-a constituit raportul misiunii de evaluare Tessier care, în ianuarie, propunea mai multe direcții de acțiune: proiectul național, Gallica, portalul Bibliotecii Naționale a Franței, să se adreseze și să fie accesibil unui public larg, nu numai de cercetători, să se realizeze un parteneriat cu Google, bazat pe schimbul de fișiere, fără o clauză de exclusivitate, și o relansare care să dea un impuls dezvoltării proiectului Europeana.
Consecvenți, francezii au anunțat săptămîna trecută pasul următor, conținutul concret al programului de digitalizare a patrimoniului cultural în patru sectoare (carte, cinema, presă și video), fiecăruia acordîndu-i-se un buget de circa 100 de milioane de euro. La Paris, Ministerul culturii a precizat că banii provin de la Fondul național pentru o societate digitală, creat la începutul lunii septembrie și dotat cu un buget de 4,5 miliarde de euro.
Fondurile urmează a fi utilizate pentru digitalizarea a 3 000 de lung metraje, realizate începînd din 1929 încoace, și a 400 de mii de cărți (complectînd programul de digitalizare în curs la Biblioteca națională a Franței, demarat în 2007). Alte proiecte finanțate din aceste fonduri sînt crearea unei platforme care să ofere, parte gratuit, parte cu plată, pachete audiovizuale și cinematografice (emisiuni de arhivă ale televiziunii, de exemplu, și video-uri cu conținut cultural) și constituirea, începînd de anul viitor, a unui așa-numit „chiosc digital de presă” și care ar urma să faciliteze difuzarea și comercializarea articolelor de pe site-urile a peste 40 de cotidiane și reviste.
Un proiect coerent ilustrînd compatibilitatea culturii și a politicilor culturale atunci cînd există voința politică și atașamentul real față de valorile patrimoniului național.