Festivalul de film dedicat drepturilor omului One World Romania - secțiunea Orașe în criză - documentarul Bogota Change regizat de danezul Andreas Dalsgaard
Este povestea unei transformari care parea imposibila. Bogota, cea mai neprietenoasa si periculoasa metropola a lumii, e schimbata radical de catre doi dintre primarii sai. Asta dupa ce ei i-au convins pe locuitorii capitalei columbiene cit este de important sa se implice activ in metamorfoza orasului.
Cel care a declansat schimbarea se numeste Antanas Mockus. Matematician, filosof si politician, a parasit postul de rector al Universitatii Nationale din Bogota in 1993 pentru a candida la functia de primar al capitalei. Au urmat doua mandate, unul intre 1993-1997, celalalt intre 2001-2003. Sub conducerea lui Mockus si a succesorului sau Enrique Penalosa, orasul Bogota a cunoscut o transformare spectaculoasa: rata criminalitatii a scazut cu 70 la suta, numarul accidentelor rutiere s-a injumatatit, toate locuintele au fost bransate la apa potabila (in 1993, doar 79 la suta din locuinte aveau apa de baut).
http://www.youtube.com/embed/flgIjKH0okw
Proiectia filmului “Bogota Change” la Noul Cinematograf al Regizorului Roman din Bucuresti a fost urmata de o lunga dezbatere. Regizorul danez Andreas Dalsgaard si insusi Antanas Mockus au raspuns intrebarilor unui public curios sa afle care este reteta acestei transformari.
Aplaudat minute in sir, Antanas Mockus a explicat ca transformarea a fost posibila numai datorita dorintei oamenilor de a schimba lucrurile.
Prin competitie, creativitate - si in cele din urma din disperare - pesimismul urban initial a fost inlocuit cu speranta. Iar dupa primul an, cele citeva, putine, rezultate pozitive le-au dat indemnul sa continue, a mai spus Antanas Mockus.