Angela Merkel: este esenţial ca R.Moldova să fie integră teritorial

Cancelarul Germaniei Angela Merkel şi-a exprimat sprijinul şi simpatia pentru guvernul Moldovei în efortul de reîntregire a ţării şi de modernizare a statului.
La o conferinţă de presă ţinută la Berlin în compania premierului Vlad Filat, Merkel a spus că încă nu se poate şti care va fi forma finala a eventualei rezolvări a conflictului transnistrean.
Merkel a insistat că esenţial este ca Moldova să fie din nou o singură ţară, iar cetăţenii să se poată mişca liberi pe întreg cuprinsul ei.