Călare pe Mazda

Ieri, în centrul Chişinăului, o Mazdă impozantă a lovit puternic o tînără care traversa regulamentar strada. Martorii oculari susţin că fata aceea era pe zebră în clipa în care izbitura a proiectat-o cîţiva metri în sus. Starea tinerei era critică şi sper foarte mult să fie salvată de medici. Însă despre unii concetăţeni de-ai noştri, posesori ai unor automobile luxoase şi năbădăioase, merită să discutăm mai pe îndelete.

Realitatea cu amănuntul consemnată de Iulian Ciocan

Realitatea cu amănuntul consemnată de Iulian Ciocan

S-a format aici, în anii tranziţiei interminabile, o tagmă aparte a şoferilor. Nişte indivizi cu maşini hiperscumpe şi hiperluxoase ce dau impresia că sfidează sărăcia endemică a ţării. Asta nu ar constitui însă o problemă dacă indivizii cu pricina nu ar mai fi şi lipsiţi de elementarul bun-simţ, dacă nu ar fi bădărănoşi, grobieni şi foarte grăbiţi. Aceşti oameni ies pe şoselele patriei cu sentimentul că sînt nişte zei, că sînt cei mai tare din parcare, ei nu pun mare preţ pe vieţile celorlalţi şi cred, probabil, că ceilalţi trebuie să dispară umili din calea bolizilor lor. Oamenii ăştia nu conduc mazde-jeepuri-land roveruri, ci mai degrabă călăresc bolizii impertinenţi.

Am văzut odată cum un jeep nărăvaş era cît pe ce să spulbere o bătrînică în sectorul Botanica. Pensionara încremenise îngrozită pe zebra care nu-i era de nici un ajutor. Bolidul grăbit frînase totuşi. Dar de după geamurile fumurii se iţi o faţă lată şi rumenă care începu s-o facă cu ou şi cu oţet pe biata bătrînă.

Iar odată mi s-a întîmplat un caz şi mai ciudat, tot în sectorul Botanica. Mergeam pe trotuar cînd, la un moment dat, dintr-un jeep ţîşni un individ masiv care se răsti la mine: „Vină şî mă ajiută sî împing maşîna. Hai mai răpidi!” Era un ordin! Nu o rugăminte frumoasă. De aceea, am ignorat mesajul individului. Am fost înjurat ca la uşa cortului, fireşte.

Mă gîndesc uneori că oamenii ăştia şi-au dorit foarte mult, şi-au dorit din tot sufletul să devină posesori ai unor maşini scumpe şi uriaşe. Sînt nişte oameni de curînd înavuţiţi care, din cauza dorinţei arzătoare reprimate, pesemne, multă vreme, şi-au pierdut pur şi simplu cumsecădenia în clipa în care şi-au văzut visul cu ochii.

Ei sînt alături, în preajma noastră. Ei mereu te pot lovi pe zebră, te pot bălăcări de după geamul fumuriu al portierei. Şi nimeni nu-i va putea opri! Aşa că fiţi atenţi, stimaţi ascultători!