O pagină de istorie: la moartea lui Lise London (1916-2012)

Presa franceză, urmată îndeaproape de acea din Cehia, a evocat în ultimele zile figura unui cuplu legendar, Lise și Artur London, personaje și personalități istorice ale rezistenței antifranchiste în Spania interbelică, militanți comuniști în rezistența franceză, ea în formațiunea „Franc-tireurs et Partisans” (FTP) și, în timpul celui de-al doilea război mondial, arestați de poliția franceză și livrați naziștilor, deportați apoi în lagărele de concentrare de la Ravensbrück, Buchenwald și Mauthausen, figuri de prim plan în primii ani ai guvernării comuniste ce a preluat puterea în Cehoslovacia în 1948, actori tragici într-un proces stalinist de mari proporții, încheiat cu spînzurarea secretarului general al partidului, Rudolf Slánsky și a altor zece lideri, proces intentat și manipulat de agenții sovietici, sub acuzația de conspirație „troțkistă-titoidă-sionistă”.

Doar trei dintre acuzați au scăpat cu viață, condamnați la închisoare pe viață, între ei aflîndu-se și Artur London, în momentul arestării sale ministru adjunct de externe în guvernul comunist al Cehoslovaciei.

Dacă se revorbește zilele acestea de Artur London, devenit celebru, după emigrarea cuplului în Franța în 1963, urmare a cărții de mărturii „L'Aveu” (Mărturisirea), publicată în 1968 după invazia sovietică a Cehoslovaciei și, mai ales, a filmului cu titlu omonim, realizat doi ani mai tîrziu de Costa-Gavras, cu Yves Montand și Simone Signoret, motivul îl constituie încetarea din viață la Paris, la sfîrșitul săptămînii trecute, a soției lui London, Lise.

http://www.youtube.com/embed/1DABxFzggR4

Lise, născută Elisabeth Ricol, în 1916, într-o familie extrem de săracă de spanioli, a crezut pînă la sfîrșitul vieții în idealul comunist, comparîndu-l cu creștinismul, devenind, pe de altă parte, o martoră prețioasă și vocală, a suferințelor cauzate de epurările și procesele comuniste înscenate de sovietici în epoca lui Stalin.

Artur London, de origine cehă, revenea în Cehoslovacia în 1948, aducînd-o și pe Lise, ea începînd să lucreze pentru Radio Praga. London a fost arestat în ianuarie 1951 iar Lise a fost dată afară în mai, de pe o zi pe alta, reușind ulterior să se angajaze ca muncitoare într-o uzină. Invitată la o conferință științifică la Praga pe tema proceselor staliniste din Europa, în 2003, Lise London declara într-un interviu acordat ziaristei Astrid Hofmanova și difuzat de serviciul internațional al radioului:

„Am crezut întotdeuna în nevinovăția soțului meu, m-am bătut pînă în ultima zi, neștiind că soțul meu a fost declarat vinovat... Am aflat că va avea loc un proces, mergînd la uzină, în tramvai, văzînd la cei care citeau ziare, un titlu, iar între numele celor 14 inculpați pe cel al lui Artur London.... Am fost convinsă că în fața tribunalului va striga inocența sa, că se va bate...”

Realitatea a fost alta. Interogat cu brutalitate, bătut, Artur London a sfîrșit prin a-și recunoaște vinovăția față de toate capetele de acuzare. Lise London:

„Procurorul i-a citit toate încriminările, la care el răspundea la fiecare: vinovat, vinovat, vinovat... Pentru mine a fost ceva teribil, fiindcă nu-mi putusem imagina că existau metode pentru a face un nevinovat să-și mărturisească o vină, cu atît mai mult cu cît îmi cunoșteam soțul... Toată lumea crezuse însă în procesele de la Moscova, tocmai fiindcă existaseră aceste mărturisiri, recunoașteri de vină...”

Treptat Lise avea să înțeleagă ce se întîmpla, iar la prima lor revedere în închisoarea de la Pankrac, de Paști, în 1953, după condamnare, Artur London avea să-i confirme intuițiile și convingerile. Intre altele, London îi dădea, cu ocazia vizitelor ce aveau să urmeze, mărturii scrise mărunt, pe șapte jumătăți de pagină și ascunse într-un pachet de țigări, în care povestea torturile, ancheta brutală, rolul și participarea consilierilor sovietici. Mărturii destinate exclusiv pentru informarea Partidului Comunist Francez - la acea epocă aservit complet sovieticilor.

Eliberat după cinci ani de închisoare, la intervenția comuniștilor francezi, avea să i se permită ulterior să emigreze în Franța, tot la intervenția unui lobby comunist, cel al deținuților de la Mauthausen. Iar la Paris avea să-și redacteze cartea, „L'Aveu” (Mărturisirea), apărută la Gallimard, dar fără să utilizeze totalitatea celor notate în memoriul scris în închisoare.

Acesta nu a devenit accesibil decît după moartea sa, în condițiile în care un ziarist ceh, reciclat în istoric, Karel Bartosek, avea să-l condamne drept trădător al lotului Slánsky și comisar pro-sovietic, într-un volum intitulat „Les Aveux des archives” (Mărturisirile arhivelor). Asemenea multor istorici ce și-au descoperit anti-comunismul fervent după 1989, Bartosek se grăbea să utilizeze, scos din context, un dosar descoperit în arhivele pragheze, ce conținea un alt memoriu adresat de London din închisoare, conducerii Partidului comunist cehoslovac, și în care cerea reabilitarea sa, făcînd un soi de mea culpa.

Artur London încetase din viață în 1986, dar Lise a reacționat imediat, dînd publicității adevăratele mărturii și convingeri redactate de soțul ei în închisoare, inițial nesortite tiparului. Cartea ei, menită după propria expresie să facă să tacă „o campanie plină de ignominii”, contraataca tezele lui Bartosek făcînd, în sfîrșit publice, textele scrise în închisoare de London. Volumul, „Aux sources de l'Aveu” (La originea ”Mărturisirii”) a fost publicat în 1997, tot la Gallimard.

Fiul lui Artur London, Gérard, conchidea într-un interviu publicat de revista „Regards”: „nu sînt istoric, dar cred că este corect să se utilizeze toate sursele, ceea ce este deja cunoscut, arhivele și mărturiile. După opinia mea arhivele nu pot fi interpretate altfel decît plasîndu-le în contextul celor întîmplate.”

Iar Lise declara cu acel prilej: „regret că Bartosek, pe care l-am informat despre aceste fapte, utilizează împotriva fiului meu exact aceleași argumente ca și procurorii [cehi] și cei care i-au refuzat întotdeuna [lui Artur London] o veritabilă reabilitare”.