„Legiuitorul ar trebui să asigure ca mijloacele de informare în masă să aibă acces legal la sursele disponibile din banii publici.”
Asociaţia Presei Independente (API) a împlinit vineri 15 ani, ocazie marcată printr-o masă rotundă despre viitorul presei independente în Moldova, mai ales al celei scrise. A participat şi Vasile Botnaru care a stat de vorbă cu directorul executiv al API, Petru Macovei pe care l-a întrebat ce ar putea face autoritățile pentru a sprijini presa autohtonă ?
Petru Macovei: „În primul rând, ceea ce trebuie să facă legislatorul este să elimine elementele de concurenţă neloială existentă încă în presă din Moldova, inclusiv în presa vizuală şi presa scrisă. Acest lucru poate fi făcut prin instituirea unor mecanisme speciale de protecţie a producătorului autohton de informaţie, prin anumite mecanisme de facilitare fiscală pentru presa autohtonă. Şi de asemenea prin eliminarea acestor canale prin care publicitatea plasată în audiovizualul, dar şi în presa scrisă din străinătate pătrunde pe piaţa din Republica Moldova, în aşa fel, încât presa autohtonă este lipsită de această posibilitate de a câştiga nişte bani. Legiuitorul ar trebui să asigure ca mijloacele de informare în masă să aibă acces legal la sursele disponibile din banii publici. Dacă există banii publici care sînt direcţionaţi şi către mass-media, ei trebuie să fie alocaţi în condiţii de transparenţă maximă, prin tendere. Trebuie să existe nişte condiţii de participare la aceste tendere... Aceasta înseamnă că Legea privind achiziţiile publice trebuie să fie modificată.”
Europa Liberă: În ultimul timp se discută mult despre tarifele pentru difuzarea presei. Cereţi, de fapt, un tarif convenabil de la o întreprindere care are şi ea raţiunile ei, îşi face socoteli, vrea şi ea profit. Vrea salarii mai mari.