Comisie de anchetă pentru sectorul bancar din Moldova

Parlamentul a decis crearea unei comisii de anchetă pentru cercetarea situaţiei de la Banca de Economii şi în general din sectorul bancar al Republicii Moldova. Moldpres relatează că din comisie vor face parte nouă persoane, şi că în termen de 30 de zile trebui să prezinte un raport cu privire la situaţia de la BEM şi un altul în 60 de zile privind întreg sistemul financiar bancar. Preşedintele comisiei va fi comunistul Oleg Reidman, iar secretar democratul Valeriu Guma. Din partea PCRM în comisie au mai fost delegaţi Oleg Garizan, Alexandr Bannicov, Veaceslav Bondari. Liberalii vor fi reprezentaţi în comisie de deputatul Vadim Cojocaru. Fracţiunea PLDM i-a delegat în componenţa comisiei pe deputaţii Chiril Lucinschi, Liliana Palihovici şi Gheorghe Mocanu.