Tudor Zbârnea: „Avem ambiţia de a aduce Chişinăul în zona artelor vizuale”

Europa Liberă: Slavă Domnului, Chişinăul a devenit cunoscut şi graţie festivalului Cronograf, BITEI. Chiar aveţi ambiţia să concuraţi cu aceste festivaluri şi eventual cu faima nemuritoare a beciurilor de la Cricova?

Tudor Zbârnea: „Nu avem ambiţia de a concura, dar avem ambiţia de a face din Chişinău sau de a aduce Chişinăul în zona artelor vizuale, poate chiar creând un centru de interes pentru acest domeniu. Deja fiind la a treia ediţie, totuşi avem 33 de ţări în acest an, 181 de artişti, chiar majoritatea lor fiind artişti din străinătate. În acest fel credem că vom putea schimba treptat şi randamentul artiştilor de aici, pentru că, fără o conexiune permanentă la curentele şi tendinţele artei europene, nu este simplu să ne dezvoltăm ca domeniu. În acest sens, chiar dacă nu vom descoperi imediat lucruri mari, totuşi această sincronizare este foarte importantă pentru artiştii noştri. Pe de o parte, avem artişti din Europa Occidentală, pe de altă parte, vin cei din Extremul Orient, cum sunt, de această dată, japonezii, un artist din Japonia, de o notorietate excepţională, care are lucrări în zeci de muzee din lume, este şi laureatul marelui premiu şi faptul că dânsul a acceptat să vină în Chişinău şi va participa şi la masa rotundă din 31 mai este un gest de generozitate din partea lui, dar este foarte important pentru a intra în discuţie cu artiştii de aici, pentru că vor fi şi anumite schimburi de opinii şi asupra modalităţilor de organizare a unor manifestări de asemenea anvergură, şi chiar occidentalii care sunt interesaţi să cunoască acest spaţiu. Pentru că Moldova, din păcate, este cunoscută doar cu necazurile şi nevoile pe care le avem noi: fie Transnistria sau fie alte situaţii de top care nu ne fac faţă, de multe ori. Dar aceste manifestări, cum aţi menţionat, BITEI-ul sau Cronograful, sau alte festivaluri, sau cel organizat de Trigon, noi avem festivalul de jazz, aceste manifestări ne fac cumva să fim cunoscuţi şi ca un spaţiu cultural important al regiunii.”

Europa Liberă: Spuneaţi de generozitatea artiştilor cu nume, dar oricât de generoşi ar fi, nu vin ei oriunde, ca să se compromită cu te miri ce. Totuşi vin acolo unde există ceva viaţă. În sensul acesta, putem spune că lucrările sau artiştii care produc aici, la Chişinău, în Republica Moldova, sunt comparabili ca talie europeană?

Tudor Zbârnea, în ajunul Bienalei internaţionale de artă din Chişinău

Tudor Zbârnea: „Trebuie să spunem fără orgolii că totuşi avem o serie de artişti care pot sta în faţă sau alături de ceea ce se produce astăzi, în spaţiul internaţional, pe de o parte. Pe de altă parte, trebuie noi, cei care ne implicăm în organizare, să îi putem convinge că suntem serioşi, că ei ne pot trimite lucrările noastre. Dar aici aş vrea să menţionez un detaliu pe care trebuie, în timp, să-l rezolvăm: valoarea premiilor. Pentru că, dacă comparăm Osaka, unde există un concurs internaţional în domeniul sculpturii şi există un premiu pe care, apropo, l-a luat conaţionalul nostru, Mircea Roman, 100.000 de dolari. Ori noi marele premiu îl avem la 22.000 de lei, aceasta însemnând vreo 1400 de euro net, adică după impozitare. Şi trebuie să avem în vedere pentru că aceşti artişti vin să ne onoreze cu prezenţa, plătesc nişte costuri pentru bilet, de exemplu, 1200 de euro ca să vină să se afle cu noi. Deci este un gest eu cred că şi de respect faţă de noi. Aceasta cred că va trebui, în timp, să o rezolvăm şi eu cred că nu este imposibil. Va trebui să creştem, odată cu prestanţa acestei manifestări, şi nivelul premiilor. Şi atunci şi răspunsul din afară va fi totuşi mult mai amplu, mult mai activ. Dacă ne uităm statistic, la prima ediţie, am avut 110 artişti din 12 ţări, preponderent artişti moldoveni. De această dată, avem proporţia inversă, 76 de artişti moldoveni şi 105 artişti din străinătate. Deci aici aş vrea să remarc, în primul rând, că cei care nu reuşesc să facă faţă nivelului – pentru că s-a observat o anumită ascendenţă, de la o ediţie la alta – unii care nu au reuşit să presteze la un anumit nivel, au renunţat spre a participa. Iar cei care au venit au venit artişti pe care îi considerăm serioşi şi i-am admis cu mare drag în cadrul acestei Bienale. Cred că putem observa o relaţie oarecum timidă cu acest eveniment din partea tinerilor artişti. Aceasta se datorează, pe de o parte, şi procesului de studiu de la noi care are o anumită formă de încorsetare în anumite rigori scolastice. Pentru că, dacă ne uităm la artiştii străini, din aceeaşi generaţie tânără, ei au o altă dezinvoltură în adoptarea unor procedee artistice. Şi sper, şi cu certitudine, aceasta se va produce în timp, pentru că nu se poate un artist modifica la o singură manifestare sau la participarea în cadrul unui simpozion. Dar acest dialog cultural, şi mă refer aici la generaţia tânără, pentru că aceasta este foarte important pentru această manifestare, vom susţine în continuare tânăra generaţie pentru că altfel ajungem în disperare. Şi cred că nu vom înceta să organizăm în continuare pentru că trebuie să facem cât mai mult pentru mediul artistic şi pentru acest spaţiu ca, am spus mai devreme, să fie cumva acceptat şi în exterior ca un spaţiu cultural bine conturat şi poate chiar foarte serios.”

Europa Liberă: Vorbeaţi de ştachetă, logic să vă întreb: cine şi cum alege? Ce criterii trebuie să întrunească lucrările, ca să ajungă la Bienală?

Tudor Zbârnea: „În primul rând, noi mergem totuşi pe ideea nivelului profesional: deci lucrări de înalt profesionalism, dar una dintre componentele de bază este originalitatea. Deci artiştii care au individualitate artistică certă, aceste două componente: profesionism şi originalitate sunt cele care stau la bază. În acelaşi timp, sunt anumite concesii faţă de geografie, pentru că, dacă avem 2-3 oferte dintr-o ţară, încercăm să acceptăm pe unul din cei 3, care este cel mai bun. Sau sunt foarte mulţi artişti pe capre i-am curtat, de exemplu, [Rick] Kopsey din Marea Britanie, un artist serios şi cu adevărat artist internaţional, în adevăratul sens al cuvântului, nu doar pentru că a expus în diverse ţări. Artist care se lasă invitat, de multe ori, nu acceptă cu uşurinţă orice invitaţie. Avem din Belgia două artiste foarte bune, una dintre ele este Nicole Talbot care are lucrări în muzeul Pompidou, are expoziţii şi are lucrări în Muzeul Regal din Belgia. Avem artişti din Rusia, foarte buni, Vasiliev, unul dintre artiştii din zona nonconformistă, dar şi din anturajul lui Mihail Şemiakin. Sunt artişti pe care uşor i-am convins să participe în cadrul acestei bienale. Un artist cubanez, excepţional, care expune în această ediţie, un artist care lucrează de mai mulţi ani în Statele Unite, de asemenea, foarte bun şi care, în cele din urmă, a fost convins de noi că e bine să accepte această expoziţie. Am vrea să menţionăm aici sprijinul pe care l-am avut din partea a doi ambasadori ai noştri, Iulian Fruntaşu, la Londra şi Mihai Gribincea la Bruxelles, care s-au implicat în transportarea lucrărilor acestor artişti care se ştie că artiştii nu transmit lucrările decât cu asigurări certe.”

Europa Liberă: Deci pe artiştii moldoveni care participă la Bienală i-aţi pus într-o competiţie pe cât de dificilă, pe atât de onorabilă?

Tudor Zbârnea: „Eu cred că da. Şi, în primul rând, aş menţiona aici: un semn înalt al prestaţiei serioase este şi acel grup de artişti invitaţi din România, pentru că avem artişti de primă mărime. Deci primii artişti care astăzi sunt în mediul artistic român, după cum este Gheorghe Anghel, Petru Lucaci carie este şi preşedintele Uniunii Artiştilor Plastici din România, Vasile Tolan, Paul Gherasim, artişti din prima generaţie, artişti de mare notorietate. Eu cred că este o mare onoare să expui alături de aceşti artişti. Viorel Mărginean, Sorin Ilfoveanu, deci, sunt nume foarte cunoscute şi foarte apreciate nu numai în România, dar şi în exterior.”

Europa Liberă: Aveţi o singură problemă: curge tavanul. Este ruşinos să vorbim, în contextul Bienalei despre o problemă care se tergiversează. Unde e mingea? În care teren?

Tudor Zbârnea: „Da, este o mare problemă pe care Uniunea Artiştilor Plastici nu o poate rezolva de mai multă vreme. Avem această construcţie ilegală, neautorizată, a unui individ din vecinătatea noastră, s-a urcat pe acoperiş şi suntem într-un proces de judecată. Sigur va trebui să nu lăsăm totul pe seama justiţiei, trebuie să găsim posibilităţi tehnice de a rezolva această problemă, care este destul de costisitoare şi poate chiar cu greu de suportat de partea economică a Uniunii Artiştilor Plastici. Este o situaţie care ne jenează. Am încercat să o rezolvăm prin această închidere a spaţiului prin care ne curge tavanul, dar maxim ce s-a putut face, eu apreciez şi chiar le sunt recunoscător celor care administrează astăzi Uniunea, dacă aţi observat, şi treptele care nu erau reparate de la darea în exploatare a acestei galerii au fost aduse în ordine. Şi acesta este un gest de a arăta că moldovenii totuşi sunt şi buni gospodari. Este un lucru care, pe de o parte, ne stârneşte zâmbet, că facem curat în curte, atunci când avem musafiri, iar când nu avem musafiri se întâmplă altceva, este o situaţie care, pe de o parte, ne creează zâmbet, pe de altă parte, trebuie să avem grijă să fim tot timpul în ordine cu toate.”