Cititorii, atîţia cîţi au mai rămas, au nevoie de aceste sărbători ale cărţii
Joi, la Moldexpo, a avut loc inaugurarea Tîrgului de Carte. M-am dus şi eu, un umil iubitor de carte, să văd ce mai vînd editurile, să mai cumpăr două-trei cărţi.
Am descoperit un pavilion simpatic, cu standuri bogate ale cîtorva edituri, cu un loc rezervat lansărilor de carte, cu vînzători care le propuneau cumpărătorilor ceai, cafea şi plăcinte. Aşadar, o atmosferă plăcută, prielnică.
Mai toate editurile au scos în faţă cărţile pentru copii, adică marfa care se vinde cel mai bine în vremurile noastre complicate.
Chiar şi aşa, cei care au venit au cumpărat nişte cărţi. Am văzut chiar cîteva lansări de carte, foarte reuşite, care s-au soldat cu volume vîndute. Nu s-a vîndut foarte mult, dar lansările acelea bine organizate sînt un soi de promovare care pot aduce ulterior alţi cumpărători.
Că asemenea tîrguri de carte sînt necesare nu încape nici o îndoială. Cititorii, atîţia cîţi au mai rămas, au nevoie de aceste sărbători ale cărţii. Pavilionul de la Moldexpo e în aceste zile un loc în care iubitorul de carte se poate simţi foarte bine. Cine are puterea să se rupă de televizor şi de computer, ar putea chiar să aibă o mică revelaţie, plimbîndu-se printre standurile cu oferte generoase. Aşa că daţi buzna, dacă vă mai este dor de carte...