Ministrul Agriculturii a spus Europei Libere că autorităţile moldovene vor propune schimbarea radicală a sistemului de control a calităţii în comerţul bilateral cu Federaţia Rusă.
In aceasta seara soseşte in Moldova comisarul Uniunii Europene pentru agricultură Dacian Cioloş, cel care a fost forţa motrice in cadrul Comisiei pentru a liberaliza complet intrarea vinurilor moldovenesti pe piaţa Uniunii Europene. La Chisinău se află si o delegatie tehnica rusa, care se interesează de calitatea vinurilor moldovenesti al căror export pe piaţa rusa a fost interzis. Ministrul moldovean al agriculturii Vasile Bumacov se va intilni cu ambele delegatii – şi cu cea a Uniunii Europene si cu cea de la Moscova.
Vasile Bumacov s-a întâlnit ieri, dar se va vedea şi mâine cu sanitarii veniţi de la Moscova. Astăzi ei au inspectat Centrul naţional de verificare a calităţii vinurilor, acreditat de „Rospotrebnadzor”, faţă de activitatea căruia au avut, în acest an, mai multe rezerve. Ministrul Agriculturii a spus Europei Libere că autorităţile de la Chişinău vor propune schimbarea radicală a sistemului de control a calităţii în comerţul bilateral cu Federaţia Rusă.
Europa Liberă: După plecarea experţilor, ar putea să fie retrase aceste restricţii?
Vasile Bumacov: „Aceasta este o decizie care aparţine părţii ruse. Eu trebuie să fac tot ce este posibil ca o aşa decizie să fie luată.”
Europa Liberă: Cum să se numească decizia asta?
Vasile Bumacov: „Să uităm de ceea ce a fost’”.
Dar iată cum tălmăceşte scopul vizitei acestor specialişti ruşi expertul economic Vlad Bercu: „Eu cred că experţii, care au
Jurnalistul Ion Preaşcă de la Adevărul crede în declaraţia făcută de sanitarul rus Ghenadi Onişcenko: „Dacă e să dăm crezare la ceea ce a mai spus Ghenadi Onişcenko anterior, se va merge pe principiul din 2006, atunci a durat un an şi jumătate revenirea vinurilor pe piaţa rusească. Dacă şi va reveni vreo companie pe piaţa rusească, asta va fi doar individual, fiecare separat, şi va fi un proces de lungă durată. E o simplă documentare, nu cred că cei trei oameni care au venit vor aduce un astfel de raport, încât să fie ridicat imediat acest embargou.”
În această seară, la Chişinău, vine şi comisairul european
Comisarul european Dacian Cioloș
pentru Agricultură, Dacian Cioloş care a anunţat, ceva mai devreme, decizia Comisiei Europene de a propune deschiderea în totalitate a pieţei comunitare, înainte de termen, pentru vinurile moldoveneşti.Ministrul Vasile Bumacov a declarat: „Ceea ce a reuşit dumnealui, eu cred că este, cum spuneţi, cu adevărat, forţa motrice. În primul rând, este o susţinere morală colosală. Veţi vedea că va avea impactul pe care ni-l dorim. Noi suntem realişti, noi nu spunem că, de mâine, va curge vinul moldovenesc în Uniunea Europeană. Dar este o şansă accesibilă pentru cei care doresc să depună efort să ajungă acolo. S-a deschis uşa. Acuma suntem noi care să muncim să ajungem acolo.”
Europa Liberă l-a întrebat pe jurnalistul Vlad Bercu dacă e o întâmplare sau o coincidenţă că aceste două vizite, una de la Bruxelles, alta de la Moscova, se suprapun: „Nu cred că este o întâmplare. Este, mai curând, o reacţie firească a Uniunii Europene la decizia Rospotrebnadzorului. Deci putem vorbi de o coincidenţă, putem vorbi de o acţiune bine gândită sau bine stabilită, dar nu de o întâmplare.”