Consiliul de Presă din Republica Moldova a decis că săptămânalul de investigații „Ziarul de Gardă” este laureatul din 2017 al Premiul naţional de etică şi deontologie profesională jurnalistică. La concurs au participat opt instituţii mass-media, nominalizate de consumatorii de produse media şi de un grup de experţi constituit de Consiliul de presă. Directoarea „Ziarului de Gardă” Alina Radu a declarat agenției IPN că premiile oferite de organizații credibile sunt foarte importante pentru o redacție care se ocupă de investigații și materiale despre drepturile omului. Premiul naţional de etică şi deontologie profesională jurnalistică a fost instituit de Consiliul de Presă din Republica Moldova în anul 2015 şi este acordat anual în scopul promovării principiilor etice şi deontologice profesionale şi în semn de recunoaştere a meritelor instituţiilor mass-media în acest domeniu. În anul 2015, premiul a fost înmânat Biroului din Chişinău al postului Radio Europa Liberă, iar în anul 2016 portalului Anticoruptie.md.
„Ziarul de Gardă” este laureatul din 2017 al Premiului naţional de etică şi deontologie profesională jurnalistică
Frontispiciul Ziarului de Gardă.