Rusia a interzis unui cercetător polonez să participe la o conferință la Moscova

Sławomir Dębski, directorul PISM

Polonia a cerut marţi Rusiei explicaţii cu privire la interdicția de intrare pe teritoriul rusesc, până în anul 2021, impusă directorului Institutului polonez de relaţii internaţionale Slawomir Debski, o măsură survenită în noaptea de luni spre marţi, a anunţat Ministerul de Externe al Poloniei, citat de AFP.

Debski urma să participe la o conferinţă internaţională de experţi organizată de Institutul Primakov de Economie Mondială şi Relaţii Internaţionale din Moscova, și după interzicerea intrării sale în Rusia a fost îmbarcat la bordul unui avion cu destinaţia Frankfurt.

Agenţia rusă RIA Novosti a informat că ambasadorul Rusiei în Polonia a fost convocat marţi la ministerul polonez de externe pentru a oferi explicaţii în legătură cu această situaţie.