Ambuscadă prin țeava de gaze: Soldații ruși atacă la Kupiansk din subteran

Ucraina s-a bazat pe râul Oskil ca structură defensivă naturală împotriva forțelor ruse din regiunea Harkov. Rusia a găsit o modalitate de a trece pe sub râu. (fotografie de arhivă)

Pe scurt

  • Forțele ruse au folosit conducte subterane pentru ambuscade împotriva trupelor ucrainene în timpul unor operațiuni notabile din Avdiivka (2024), Sudja (2025) și, mai recent, Kupiansk.
  • În operațiunea de la Kupiansk, trupele ruse ar fi parcurs 13 kilometri, trecând pe sub râul Oskil, cu trotinete și cărucioare de marfă, însă forțele ucrainene susțin că au dejucat încercarea.
  • Oficialii ucraineni au confirmat ofensivele rusești prin conducte, dar au spus că este dificil să se apere împotriva unor astfel de tactici din cauza întinderii vaste a rețelei subterane din perioada sovietică.

Prima dată a fost la Avdiivka, în ianuarie 2024, când trupele ruse au folosit un tunel de scurgere a apei, parțial inundat, pentru a se strecura într-un cartier liniștit și împădurit din orașul controlat de Ucraina. Acest fapt a contribuit la pregătirea terenului pentru cucerirea orașului câteva săptămâni mai târziu.

A doua oară a fost la începutul lunii martie 2025, la Sudja, în regiunea Kursk din Rusia. Forțele ucrainene, care invadaseră regiunea cu șapte luni mai devreme, au fost surprinse de un alt grup de soldați ruși care s-au strecurat printr-o conductă de gaz subterană nefolosită. Forțele ucrainene s-au retras din Kursk câteva săptămâni mai târziu.

Acum se pare că forțele ruse au organizat o a treia ambuscadă prin conductă, chiar la nord de Kupiansk, un oraș din regiunea Harkov, unde forțele ucrainene au fost supuse unei presiuni din ce în ce mai mari.

Operațiunea, care pare să fi culminat săptămâna trecută, a implicat un număr necunoscut de soldați ruși care au folosit cărucioare de marfă și trotinete electrice pentru a se deplasa în secret pe o distanță de 13 kilometri, trecând pe sub râul Oskil.

Ucraina controlează malul vestic al râului care curge spre sud și s-a bazat pe acesta, în parte, pentru apărarea orașului Kupiansk și a regiunii Harkov.

Nu este clar cât de reușită a fost operațiunea. Oficialii ucraineni au negat informațiile inițiale, dar apoi le-au minimizat, afirmând că efortul rușilor a fost zădărnicit, conducta a fost distrusă și inundată, iar un număr necunoscut de soldați au fost luați prizonieri.

Cu toate acestea, sistemele open-source de urmărire a câmpului de luptă, inclusiv Deep State, care are legături cu armata ucraineană, arată o înaintare semnificativă a rușilor la nord de Kupiansk, unde se află un nod feroviar important care duce spre vest, în regiunea Harkov.

La 17 septembrie, trupele rusești ar fi înaintat până la periferia nordică a orașului Kupiansk și, posibil, chiar în interiorul orașului.

În orice caz, acest fapt evidențiază atât ingeniozitatea sau nesăbuința comandanților ruși, cât și experiența tot mai mare în desfășurarea de operațiuni riscante.

„O lecție pentru forțele ucrainene”

O mare parte din rețeaua de conducte care se întinde pe teritoriul Ucrainei a fost construită în perioada sovietică, iar experții ucraineni spun că este probabil ca inginerii militari ruși să dispună de hărți și scheme detaliate ale sistemului.

Potrivit Deep State, care a semnalat pentru prima dată operațiunea la sfârșitul săptămânii trecute, unitățile ruse au pătruns în rețeaua locală de conducte nefolosite din satul Liman Perșîi, situat la aproximativ 20 de kilometri nord-vest de Kupiansk, pe malul opus, estic, al râului Oskil.

Unitățile au folosit cărucioare joase de transport și scutere electrice pentru a se deplasa prin conducte, o afirmație susținută în parte de mai multe videoclipuri publicate pe canalele Telegram legate de Rusia. Deplasându-se pe sub râul Oskil, la o adâncime de până la 2 metri, unitățile au avut nevoie cam de patru zile pentru a ajunge până la Radkivka, la periferia nordică a orașului Kupiansk. De-a lungul traseului au fost amenajate și depozite de alimente.

„Este păcat că experiențele din Avdiivka și Sudja nu au fost luate în considerare”, a declarat Deep State într-un comentariu. „Dar, încă o dată, vrem să credem că această conductă va servi, în cele din urmă, ca o lecție pentru forțele ucrainene.”

Oficiali militari ucraineni au confirmat parțial operațiunea subterană a rușilor. Aceștia au spus că numai câțiva soldați ruși ar fi reușit să iasă din țeavă și să ocupe poziții avansate, iar majoritatea au fost uciși sau capturați.

„Ieșirea din conductă, prin care inamicul a încercat să trimită efective în Kupiansk, se află sub controlul apărătorilor ucraineni. Conducta nu duce direct în oraș”, a declarat Statul Major General într-un comunicat din 12 septembrie.

Într-un videoclip difuzat de un cunoscut blogger de război ucrainean, apare un bărbat identificat ca prizonier de război rus, care spune că ofițerii au trimis soldații în grupuri de câte 10 prin conductă. Potrivit lui, cei care s-au opus au fost legați și bătuți. El a mai spus că a mers în patru labe și a folosit cărucioare și scutere pentru a parcurge circa 13 kilometri.

Aproximativ 70 de soldați ruși ar fi reușit să treacă prin conductă când au fost confruntați de trupele ucrainene, a spus soldatul. Comandanții au ordonat trupelor ruse înconjurate să se arunce în aer.

Videoclipul nu a putut fi verificat independent.

Forțele ruse au traversat cu ușurință râul Oskil când au invadat Ucraina în 2022, dar au fost respinse câteva luni mai târziu, în urma unei înfrângeri rușinoase pentru Kremlin (fotografie de arhivă)

Iuri Fedorenko, un comandant de unitate din cadrul Regimentului 429 de Sisteme Fără Pilot din Ucraina, a declarat că trupele ruse au reușit să facă găuri în mai multe locuri ale conductelor, în special în zonele împădurite, ceea ce le-a permis să se ascundă și să se împrăștie fără a fi detectate de dronele ucrainene.

Militarii ucraineni au distrus una sau mai multe ramificații ale conductelor, făcându-le astfel imposibil de folosit, a declarat Fedorenko pentru Donbas Realities, un program al Serviciului ucrainean al RFE/RL.

„A fost o lovitură în apropierea râului Oskil”, a spus el. „Ca urmare, conducta este acum impracticabilă.”

Fedorenko a menționat că este dificil să te aperi împotriva atacurilor rusești prin conducte din cauza extinderii vaste a rețelei subterane și a dificultății de a aduce tractoare sau excavatoare pentru a săpa și bloca țevile în locurile cheie.

Potrivit unor rapoarte oficiale ucrainene, conducta din apropierea orașului Kupiansk ar fi fost parțial blocată sau distrusă în trecut, însă geniștii sau soldații ruși au reușit să elibereze traseul.

📰 Europa Liberă Moldova este și pe Google News. Abonează-te