„America First” ajunge la Departamentul de Stat: Administrația Trump propune o reorganizare amplă

Secretarul de stat, Marco Rubio, dând o explicație președintelui Donald Trump, la o ședință a administrației, pe 10 aprilie 2025

Administrația Trump a propus o reformă amplă a Departamentului de Stat, care ar elimina numeroase oficii, inclusiv unele dedicate crimelor de război și apărării drepturilor omului. Reforma ar trebuie să alinieze diplomația americană la prioritățile „America First” ale președintelui Donald Trump.

Planul de reformă în legătură cu care a fost informat și Congresului ar desființa 132 dintre cele 734 de oficii și subdiviziuni ale Departamentului de Stat, se arată într-o notă internă citată de agențiile de știri. În consecință, adjuncții secretarului de stat vor trebui să prezinte planuri de reducere a personalului cu 15%.

Această reorganizare continuă efortul fără precedent al lui Trump și consilierului său, miliardarul Elon Musk, de a reduce aparatul guvernului federal, ei afirmând că banii contribuabililor americani sunt risipiți. Mii de angajați guvernamentali au fost concediați deja ca parte a acestui efort.

„În forma sa actuală, Departamentul este supradimensionat, birocratic și incapabil să-și îndeplinească misiunea diplomatică esențială într-o eră a competiției între marile puteri”, a declarat secretarul de stat, Marco Rubio, într-un comunicat.

Rubio și alți oficiali au afirmat că structura prea stufoasă a Departamentului de Stat împiedică luarea rapidă și eficientă a deciziilor și că noul plan va încerca să ofere mai multă autonomie birourilor regionale și să elimine departamentele care nu sunt în linie cu interesele naționale de bază ale SUA.

În luna februarie, Trump a semnat un ordin executiv separat prin care i-a cerut lui Rubio să reformeze Serviciul Diplomatic al SUA și funcționarea Departamentului de Stat, pentru a se asigura că diplomații americani aplică fidel agenda sa.

Senatoarea Jeanne Shaheen, democrata cu cea mai înaltă funcție din Comisia pentru Relații Externe a Senatului, a declarat că va analiza cu atenție planul și că dorește ca Rubio să dea explicații în fața comisiei. „Când America se retrage, așa cum a făcut sub președintele Trump, golul creat este umplut de China și Rusia”, a spus ea într-o declarație.

Senatoarea democrată, Jeanne Shaheen, vorbind la început de aprilie audierile de confirmare din Senat ale unor candidați propuși de președintele Donald Trump pentru funcții în administrația sa.

Departamentul „capturat” sau componenta ideologică a reformei

Cea mai mare schimbare propusă este desființarea postului de subsecretar pentru Securitate Civilă, Democrație și Drepturile Omului, un oficiu al Departamentului de Stat despre care Rubio a spus că s-a abătut de la prioritățile SUA și a fost „capturat” ideologic.

Într-un articol publicat pe Substack, Rubio a scris că acel oficiu „a devenit un mediu fertil pentru activiștii care au redefinit noțiunile de ‘drepturi ale omului’ și ‘democrație’, urmărindu-și propriile agende pe banii contribuabililor, chiar și atunci când acestea intrau în conflict direct cu obiectivele secretarului de stat, ale președintelui și ale poporului american”.

Rubio a acuzat oficialii din birourile pentru democrație, drepturile omului și muncă de „vendete” împotriva politicienilor „anti-woke” din Polonia sau Ungaria.

De-a lungul anilor, aceste departamente, dar și numeroase programe ale Agenției SUA pentru Dezvoltare Internațională (USAID) au sprijinit presa independentă și societatea civilă în țări în tranziție sau în țări tot mai autoritare, inclusiv Ungaria.

În cadrul reorganizării, unele birouri care dispar vor fi absorbite de alte structuri. Dar un oficiu cheie, cel pentru Justiție Penală Globală, care monitoriza crimele de război la nivel global, nu mai apare în viitoarea organigramă.

Purtătoarea de cuvânt a Departamentului de Stat, Tammy Bruce, a declarat presei pe 22 aprilie că această propunere este un plan de orientare și că lucrurile s-ar putea schimba. Închiderea unui birou dedicat unei anumite probleme nu înseamnă că activitatea respectivă va înceta complet, a spus ea, fără a explica însă cum vor fi menținute acele priorități.

Rubio a închis săptămâna trecută și un birou al Departamentului de Stat creat pentru a contracara dezinformarea străină, acuzându-l că cenzurează opiniile conservatoare.

Planul de reformă anunțat marți vizează în special structurile de la Washington ale Departamentului de Stat, a spus un oficial de rang înalt al instituției, întrebat despre numărul misiunilor diplomatice externe care ar putea fi desființate în cadrul acestei reorganizări.

„Este un plan strict intern. Nu are legătură cu misiunile externe. Asta nu înseamnă că nu vor exista decizii ulterioare privind acestea”, a declarat oficialul citat de Reuters, sub protecția anonimatului.

Secretarii de stat adjuncți au acum la dispoziție 30 de zile pentru a evalua câte posturi vor fi desființate, iar o comisie specială trebuie să elaboreze în mici detalii pașii reorganizării pentru fiecare structură a Departamentului de Stat până la 1 iulie.

După AP și Reuters

📰 Europa Liberă Moldova este și pe Google News. Abonează-te