Armata rusă pretinde că a capturat orașele Pokrovsk și Vovceansk. Ucraina spune că luptele continuă

Trupe ucrainene în apropiere de Pokrovsk, noiembrie 2025

Armata rusă revendică din nou capturarea orașelor Pokrovsk și Vovceansk, în timp ce Ucraina respinge aceste afirmații. Institutul american pentru Studiul Războiului (ISW) spune că Rusia ar urmări astfel să influențeze negocierile cu emisarii SUA care sunt așteptați la Moscova pe 2 decembrie.

Analiștii ISW spun că nu s-a confirmat încă preluarea controlului asupra întregului oraș Pokrovsk de către forțele ruse, în ciuda faptului că acestea operează în oraș de peste 120 de zile.

ISW menționează, de asemenea, că trupele ruse au suferit pierderi semnificative în campania lor de mai multe luni de capturare a orașului Pokrovsk din estul Ucrainei.

Șeful Statului Major General al Forțelor Armate ale Rusiei, Valeri Gherasimov, i-a raportat președintelui Vladimir Putin „eliberarea” orașului Pokrovsk, din regiunea Donețk, și a orașului Vovceansk, din regiunea ucraineană Harkov.

Armata ucraineană și specialiști în analiza datelor publice nu au confirmat aceste afirmații.

Despre noul raport al lui Gherasimov a anunțat luni purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov. El le-a vorbit jurnaliștilor despre vizita pe care a întreprins-o Putin, pe 30 noiembrie, la un centru de comandă al armatei ruse.

Și autoritățile ucrainene au respins informațiile despre capturarea celor două orașe.

Zelenski: situația din Pokrovsk „rămâne dificilă”

Liderul de la Kiev, Volodimir Zelenski, a declarat în seara zilei de 1 decembrie, în timpul discuțiilor președintele francez Emmanuel Macron la Paris, că Pokrovsk și Vovceansk rămân sub controlul Ucrainei.

„Desigur, Rusia înregistrează progrese. Desigur, Rusia desfășoară câteva acțiuni și operațiuni ofensive. Însă, niciuna din aceste operațiuni nu a avut succes”, a spus Zelenski la conferința de presă cu Macron.

Cu toate acestea, el a recunoscut că situația din Pokrovsk și din alte zone „rămâne dificilă”.

„Se duc lupte grele în Pokrovsk și pe alte direcții. De exemplu, forțele noastre au mai mult succes în direcția Kupiansk. Deși Rusia spune că a capturat Kupiansk, noi i-am eliminat pe aproape toți soldații ruși din acest oraș”, a spus Zelenski.

Corpul 7 al trupelor de asalt ucrainene, care apără orașul Pokrovsk, a anunțat pe 1 decembrie că, în ciuda situației dificile, forțele ucrainene „continuă să țină piept” armatei ruse.

Your browser doesn’t support HTML5

Bătălia pentru Pokrovsk: Linia fragilă care oprește înaintarea Rusiei

Emisarul SUA, Steve Witkoff, așteptat la Moscova

Trimisul special al președintelui SUA, Steve Witkoff, este așteptat să sosească la Moscova, pe 2 decembrie, pentru negocieri cu președintele Rusiei, Vladimir Putin. Aceasta va fi a șasea întâlnire a lui Witkoff cu Putin din acest an.

În ajun, administrația de la Washington a declarat că este „foarte optimistă” în ceea ce privește încheierea unui acord pentru încetarea războiului din Ucraina. Anunțul l-a făcut purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Karoline Leavitt, care a calificat drept „foarte productive” negocierile de duminică, în Florida, cu delegația ucraineană.

Liderul de la Kiev, Volodimir Zelenski, a declarat luni că „există câteva probleme dificile care trebuie încă rezolvate”.

„Sunt trei teme principale, trei axe, și în același timp factori declanșatori”, a spus Zelenski, după consultările de la Paris cu Emmanuel Macron.

„Voi fi sincer – problema teritorială este cea mai complicată. Problema banilor și a reconstrucției, fără prezența partenerilor europeni, este dificil de acceptat, deoarece banii se află în Europa. Și problema garanțiilor de securitate, pentru care sunt foarte importante detaliile concrete din partea SUA și a Europei”, a mai spus Zelenski.

📰 Europa Liberă Moldova este și pe Google News. Abonează-te