În adâncul unei mine abandonate din Munții Metaliferi, din nord-vestul Republicii Cehe, aparatul de măsurare a radiațiilor al lui Jakub Kristek emite sunete alarmate când el ridică o piatră cât un pumn. „Minereu de uraniu”, spune el, arătând spre petele de minerale verzi care strălucesc sub lanterna sa, înainte de a pune piatra la loc în grămadă.
Roci presărate cu autunită radioactivă în interiorul unei mine de uraniu abandonate. Mineralul strălucește sub lumina unei lanterne UV utilizate pentru identificarea depozitelor radioactive.
Kristek este unul dintre puținii minerologi amatori a căror căutare de minerale rare a dus la descoperirea unei serii de mine secrete care datează din perioada în care Uniunea Sovieticăși aliații ei aveau o sete insațiabilă de uraniu, la începutul cursei armamentelor nucleare.
Jakub Kristek într-o mină de uraniu parțial prăbușită din sudul Republicii Cehe, abandonată în jurul anilor 1960.
După ce America a devastat orașul nipon Hiroșima cu o bombă nucleară în august 1945, conducerea sovietică a identificat uraniul ca fiind „cea mai importantă materie primă strategică” a noii ere. În noiembrie același an, Uniunea Sovietică a semnat un acord secret cu Cehoslovacia pentru a extinde masiv exploatarea minieră „a minereurilor și concentratelor care conțin radiu și alte elemente radioactive” în munții bogați în minerale din masivul Boemiei.
O roabă în interiorul unei mine de uraniu din sudul Cehiei, abandonată la începutul anilor 1960.
Proiectul sovieto-cehoslovac de extragere a uraniului a început cu trimiterea de către Kremlin a unor consilieri și a unor tone de alimente pentru minerii cehoslovaci. Dar după ce stânga susținută de sovietici a preluat puterea la Praga în 1948, Kremlinul lui Stalin a putut acționa cu mai multă duritate. Minerii cehoslovaci, plătiți generos pentru a extrage uraniul, au fost în curând depășiți numeric de criminali și disidenți politici obligați să facă același lucru.
Un semn reconstruit la locul unui lagăr de muncă din Jachymov declară: „Prin muncă spre libertate”.
Tomas Bouska este fondatorul Politicti vezni, o organizație care păstrează memoria prizonierilor politici cehi. El a declarat pentru Europa Liberă (RFE/RL) că, în contextul „febrei uraniului” din Uniunea Sovietică, orașul minier istoric Jachymov a fost închis pentru orice persoană care nu avea autorizație oficială de acces, iar „la un an după venirea comuniștilor la putere [în 1948], aceștia l-au transformat într-o adevărată colonie penitenciară gulag”.
Kristek folosește un contor Geiger pentru a căuta minerale radioactive în Munții Metaliferi.
Zeci de mii de prizonieri au fost trimiși în minele din Jachymov, unde munceau în mijlocul norilor de praf radioactiv. „Nu exista ventilație și nu aveam nici măști de protecție sau aparate de respirat”, își amintește unul dintre supraviețuitori, „așa că plecam în fiecare zi acoperiți de praf gri sau roșu, în funcție de minereul de uraniu care era prelucrat”.
Kristek se strecoară prin intrarea unei mine de uraniu abandonate.
Mai mulți foști deținuți au descris celebrele „autobuze rusești”care ilustrează condițiile din lagăre. Înainte de începerea turei în mine, sute de prizonieri se adunau în curtea închisorii, apoi, după cum descrie un supraviețuitor, „trebuia să ne strângem atât de mult încât să ne atingem șoldurile și corpurile. Apoi [gardienii] ne înconjurau cu o frânghie de oțel, groasă de aproximativ 5 milimetri, pe care o legau cu un lacăt”. Masa de oameni se îndrepta apoi ca un singur om spre intrarea în mină.
Camera motoarelor parțial inundată a unui puț de mină de uraniu construit în întregime în subteran.
Prizonierii foloseau unelte manuale, precum și explozibili pentru a îndepărta bucăți de minereu radioactiv. În mina din Munții Metaliferi, Kristek arată spre un seif din beton în care, spune el, erau păstrate detonatoarele „pentru ca prizonierii să nu poată ajunge la ele”. Violența în mine era ceva obișnuit, iar unii prizonieri își amintesc că jefuiau minerii plătiți pentru a le lua minereul radioactiv, astfel încât să-și îndeplinească cotele zilnice.
Kristek spune că acest seif din mină era folosit pentru depozitarea detonatoarelor pentru explozibili.
Pentru Kristek, explorarea minelor de uraniu din perioada Războiului Rece este intersantă nu neapărat pentru descoperirea infrastructurii sovietice, cât pentru condițiile unice din interiorul acestora. Cavernele subterane radioactive pot crea minerale noi în doar câteva decenii.
O secțiune dintr-o mină de uraniu abandonată din sudul Cehiei, unde cristalele de autunită strălucesc sub lumina UV.
Kristek, care a publicat patru articole științifice despre descoperirile sale minerale și așteaptă confirmarea altora prin teste de laborator, cunoaște din proprie experiență pericolele minelor abandonate. Una dintre ele aproape l-a strivit când era adolescent.
Instrucțiunile de utilizare a utilajelor miniere sunt scrise pe peretele unei mine abandonate.
„Eram singur și săpam pentru a ajunge la o mină veche, iar intrarea s-a prăbușit peste mine”, își amintește el. „Capul și un braț îmi erau libere, așa că am reușit să sap pentru a ieși, dar a fost foarte înfricoșător.” Astăzi, când este tată, riscă expediții solo doar ocazional. „Spațiul ăsta și liniștea sunt înfiorătoare”, spune el. „Uneori cânt cu voce tare când sunt acolo jos.”
Un aparat de respirat eliberează doze mari de radiații după ce a fost purtat timp de două ore într-o mină de uraniu contaminată cu gaz radon.
Scena minerologiei este mică în Republica Cehă, iar Kristek spune că unele elemente criminale sunt cunoscute pentru faptul că lucrează subteran. „Oamenii exploatează literalmente unele mine abandonate și sunt foarte ostili față de alte grupuri.” În orașul minier istoric Krupka, din nord-vestul țării, spune el, „există încă un zăcământ mare de staniu, iar acești [mineri ilegali] îl extrag”.
Un indicator indică ieșirea din interiorul unei mine de uraniu abandonate.
Nu se știe dacă uraniul este extras ilegal, dar Kristek afirmă că, având în vedere cât de greu se prelucrează materialele radioactive, acest lucru este foarte puțin probabil.
Cristalele radioactive de autunit strălucesc sub lumina unei lanterne UV într-o mină de uraniu abandonată.
Găsirea intrărilor în mine, care în unele cazuri seamănă cu vizuini mari de animale, se realizează printr-o combinație de studiere a hărților și a fotografiilor aeriene istorice, precum și a cunoștințelor transmise de foștii mineri.
Un indicator de direcție pictat pe peretele unei mine de uraniu abandonate.
La începutul anilor 1960, majoritatea lagărelor de muncă din jurul minelor de uraniu din Cehoslovacia au fost închise, apoi demolate, iar multe mine au fost închise. După Stalin, Kremlinul a înțeles că munca forțată nu avea prea mult sens din punct de vedere economic. Deținuții trebuiau cazați, hrăniți și păziți non-stop și erau mai puțin motivați decât muncitorii plătiți.
O cutie cu o substanță necunoscută în interiorul unei mine de uraniu abandonate.
În interiorul minelor abandonate în anii 1960, schelele din lemn au putrezit de mult. În unele secțiuni ale minei se pot observa prăbușiri ale tavanului, ceea ce face ca explorarea acestora să fie astăzi o experiență stresantă, chiar și pentru exploratorii experimentați.
„Prăbușirea este cel mai rău lucru, pentru că nu poți face nimic în această situație”, spune Kristek, referindu-se la un explorator cehoslovac care a fost îngropat sub pietrele căzute într-o mină din Jachymov și al cărui corp nu a fost niciodată recuperat.
Kristek coboară pe un canal folosit odinioară de o mină de uraniu.
Kristek spune că este bucuros că a explorat atât de multe spații încărcate de istorie, atâta timp cât acestea sunt încă accesibile. „Cu cât trece timpul, cu atât mai multe dintre aceste mine se vor prăbuși și se vor pierde pentru totdeauna.”