Cum facem față alergiei la ambrozie

Polenul de ambrozie este unul dintre cei mai puternici alergeni naturali.

Numărul persoanelor afectate de alergii respiratorii cauzate de ambrozie este în continuă creștere. Anual, se atestă circa 1.500 de cazuri noi. În acest context, specialiștii recomandă să evităm pe cât e posibil să ne expunem la polenul de ambrozie și să stârpim plantele înainte de înflorire.

Ce este ambrozia și de ce e periculoasă

Ambrozia este o plantă invazivă deosebit de agresivă, cunoscută în limbaj popular ca „iarba pârloagelor”. Se răspândește rapid, în special în zonele urbane, pe terenurile lăsate în paragină sau pe marginea drumurilor. Această extindere este favorizată de schimbările climatice, poluare și secetă.

Polenul de ambrozie este unul dintre cei mai puternici alergeni naturali. În perioada de polenizare (de la mijlocul lunii iulie și până la sfârșit de septembrie), concentrația de alergeni poate ajunge și până la 1.000 de particule pe metru cub de aer, provocând reacții severe, în special persoanelor sensibile.

Medicii observă că numărul alergicilor la ambrozie crește de la an la an.

„Această tendință se datorează sensibilității crescute a oamenilor la alergeni respiratorii, în special, la polenurile plantelor cu un grad mare de agresivitate, cum ar fi ambrozia”, spune Victoria Brocovschii, medic alergolog și conferențiară universitară.

Simptomele frecvente ale alergiei la ambrozie includ rinoree și congestie nazală; strănut frecvent; iritația ochilor și conjunctivită; dificultăți respiratorii, în special la persoane cu astm bronșic; stare generală de oboseală și iritabilitate.

Specialista spune că și simptomele rinitei alergice au devenit mai supărătoare și, uneori, cedează mai greu la tratament decât acum câțiva ani.

„O parte dintre pacienții care știu că sunt alergici la ambrozie încep imunoterapia încă din luna aprilie și continuă tratamentul până în octombrie”, precizează Victoria Brocovschii.

Rinita alergică se tratează cu medicamente antihistaminice sau antiinflamatoare intra-nazale ori cu imunoterapie și, desigur, evitând la maximum expunerea la alergenii care au cauzat simptomele.

Cum ne ferim de polen

Pentru a diminua din gravitatea simptomelor, doctorii recomandă să:

  • Petreceți cât mai puțin timp în aer liber între orele 10:00 și 15:00, atunci când se eliberează cele mai mari cantități de polen în aer;
  • Faceți duș și schimbați-vă hainele după ce veniți de afară;
  • Țineți ferestrele închise acasă, la serviciu, în mașină;
  • Luați medicația necesară contra alergiei cu două-trei săptămâni înainte de debutul sezonului de polenizare;
  • Spălați regulat animalele de companie pentru că acestea pot să aducă polen de ambrozie în casă;
  • Spălați-vă frecvent pe față și pe mâini;
  • Nu uscați hainele afară, deoarece particulele de polen se pot prinde de ele;
  • Implicați-vă în nimicirea ambroziei până la înflorire.

Cum scăpăm de ambrozie

Ambrozia este o buruiană extrem de rezistentă, care se răspândește rapid și se adaptează ușor la diferite condiții, preferând chiar soluri nisipoase și mai puțin fertile. Planta produce cantități mari de polen, care este purtat de vânt și anume aceste microgranule cauzează rinite alergice.

În R. Moldova, proprietarii de terenuri și autoritățile locale responsabile de drumuri, parcuri sau căi ferate sunt obligați să stârpească ambrozia. Cei care nu o fac riscă amenzi. Pentru o persoană fizică, amenda ajunge la 1.500 de lei, iar pentru persoana juridică – la 6.000 de lei.

Buruienile pot fi cosite manual sau cu ajutorul echipamentelor mecanice. Când sunt răspândite pe suprafețe mai mari, se pot aplica erbicide. În cazul unor focare izolate, pot fi smulse relativ ușor folosind mănuși de protecție, pentru a evita iritațiile, sau pot fi distruse cu sapa ori secera.

📰 Europa Liberă Moldova este și pe Google News. Abonează-te