Curtea Constituțională: Judecătorii pot fi sancționați disciplinar chiar dacă nu mai dețin vreo funcție în sistem

Judecătorii Curții Constituționale (de la stânga la dreapta): Liuba Șova, Domnica Manole și Nicolae Roșca

Curtea Constituțională a decis că ex-judecătorii pot fi sancționați disciplinar, chiar și după ce își pierd funcțiile. Decizia a fost luată în cazul magistratului Andrei Niculcea, care i-a dat o pedeapsă considerată prea blândă oligarhului Ilan Șor.

Cazul a fost adus în fața Curții Constituționale chiar de Niculcea. El a contestat sancțiunea disciplinară „eliberarea din funcție”, care i-a fost aplicată de Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) la un an după ce judecătorul demisionase el însuși.

Ce s-a întâmplat

Fost magistrat la Judecătoria Buiucani, Niculcea a devenit cunoscut opiniei publice în 2017, după ce l-a condamnat pe Șor la 7,5 ani de închisoare pentru rolul său în devalizarea băncilor moldovene, deși procurorii au cerut 19 ani de detenție pentru oligarh.

De asemenea, Niculcea l-a eliberat pe Șor din arestul la domiciliu și l-a plasat sub control judiciar, ceea ce, potrivit CSM, i-a permis oligarhul să fugă din R. Moldova, în 2019.

Niculcea a demisionat din sistem în 2022, primind o compensație bănească prescrisă de lege - îndemnizație unică de concediere.

Înainte de asta o investigație a jurnaliștilor de la proiectul RISE Moldova a arătat că partenera judecătorului a deschis un salon de frumusețe în Aeroportul Internațional din Chișinău, administrat la acea vreme de o companie lui Șor. De asemenea, investigația jurnalistică a arătat că judecătorul nu declara o casă de 170 de metri pătrați în care locuia concubina lui.

Așa încât, la un an de la demisia sa, CSM a stabilit că Niculcea „a afectat grav prestigiul justiției” și i-a aplicat sancțiunea disciplinară post-factum.

L-a modul practic, hotărârea CSM înseamnă că demisia lui Niculcea nu mai este considerată „onorabilă”, iar el este obligat să-i întoarcă statului îndemnizația unică de concediere. De asemenea, el nu mai poate următorii cinci ani să fie ales în Consiliul Superior al Magistraturii sau să activeze în cadrul Institutului Național al Justiției.

Procesul lui Niculcea contra CSM

Plângerea lui Niculcea împotriva CSM este examinată acum de Curtea Supremă de Justiție (CSJ), iar magistrații de acolo i-au permis să se adreseze la Curtea Constituțională, ca ea să verifice dacă sancționarea foștilor judecători corespunde Constituției.

În demersul său, fostul judecător și avocatul său au menționat că noțiunile „onoarea profesională” și „ prestigiului justiției” sunt vagi și nu permit stabilirea criteriilor obiective pentru constatarea abaterii disciplinare. De asemenea, ei cred că sancțiunile disciplinare pot fi aplicate doar persoanelor care ocupă funcții publice. În sesizare, se mai spune și că hotărârea CSM afectează dreptul fostului judecător la proprietate pe motiv că i-a fost retrasă îndemnizația.

Judecătorii Curții Constituționale au respins însă sesizarea lui Niculcea drept inadmisibilă, explicând că, dacă sancțiunile disciplinare s-ar fi aplicat doar magistraților care sunt în funcție, „judecătorii conștienți că au comis abateri disciplinare și-ar da demisia înainte să fie sancționați”.

Curtea Constituțională a menționat că plata îndemnizației unice de concediere este un drept „condiționat”, iar judecătorii trebuie să se aștepte că aceste compensații vor fi retrase dacă ei au comis abateri disciplinare.

Cât de rar este cazul Niculcea

CSM a aplicat până acum sancțiuni în cel puțin trei cazuri ale unor foști judecători.

Pe 22 iulie 2025, a CSM a dat un „avertisment” unui întreg complet de judecători ai Curții de Apel, inclusiv doi demisionați între timp, Silvia Gîrbu și Stelian Teleucă. Sancțiunea le-a fost aplicată pentru că au respins solicitarea de eliberarea unui inculpat, deși termenul de prescripție pentru a-l atrage la răspunderea penală expirase.

Pe 13 mai 2025 Consiliul i-a aplicat un „avertisment” fostei judecătoare CSJ, Tamara Chișcă-Doneva, pentru că a comis o abatere, examinând o plângere împotriva Comisiei pre-vetting. Aceiași sancțiune i-a fost aplicată fostei judecătoare Marianei Ursachi pentru acțiuni similare, într-un alt caz împotriva Comisie pre-vetting.

Judecătorul Anatolie Țurcan la Adunarea generală a Judecătorilor din aprilie 2023.

Pe rolul CSM și a colegiului disciplinar se află alte câteva cazuri care îi vizează pe foștii judecători. Chiar la ultima sa ședință, din 4 noiembrie, Consiliul i-a aplicat o mustrare fostului judecător al Curții Supreme de Justiție, Anatolie Țurcan, care fusese demis pe motiv că nu a promovat evaluarea integrității etice și financiare, cunoscută cu denumirea de vetting.

Sancționarea a fost cerută în 2023 de Ion Guzun, membru al CSM, pentru declarații făcute de Țurcan la o Adunare Generală a Judecătorilor din acel an. Înainte să aplice sancțiunea, membrii CSM au privit o secvență video de la acel eveniment, în care Țurcan a spus despre o membră a CSM că nu are „simț și drept să se urce pe scena” Adunării, iar pe Ion Guzun l-a întrerupt în timp ce-și rostea discursul.

O altă membră CSM, Livia Mitrofan a spus că și ea a depus o plângere la Procuratura Generală pentru o altă declarație lui Țurcani, sesizarea ei fiind examinată de inspecția judiciară.

📰 Europa Liberă Moldova este și pe Google News. Abonează-te