Minștrii de externe din G7, grupul celor mai intustralizate sate ale lumi, reuniți la Liverpool într-o adunare dominată de concentrarea de forțe rusești în apropiere de Ucraina lucrează la un proiect de declarație care avertizează cu un „cost severe și consecinșe masive”, dacă Moscova comite alte agresiuni militare împotriva Ucrainei, relatează agenția Reuters.
Între trimp, Kremlinul a sugerat că dorește încă un summit prezidențial ruso-american, și a vorbit de „diferențe conceptuale serioase” legate de ceea ce Moscova consideră a fi „liniile sale roșii”, pe plan internațional.
Potrivit unei copii a proiectului de declarație finală de la Liverpool văzută de Reuters în 12 decembrie, miniștrii de externe din Marea Britanie, Germania, Franța, Statele Unite, Italia, Canada și Japonia îi vor cere Moscovei să detensioneze situația și să urmeze canalele diplomatice.
„Rusia nu trebuie să aibă nici un fel de îndoială că orice agresiune militară viitoare împotriva Ucrainei va avea consecințe masive și un cost sever”, se spune în proiectul declarației finale, care exprimă sprijinul neclintit al puterilor economice globale față de suveranitatea Ucrainei și față de dreptul ei de a-și decide propriul său viitor, și condamnă retorica agresivă a Moscovei către Kiev.
### Vezi și... ### Cum ar trebui să răspundă NATO la o eventuală agresiune militară rusă împotriva UcraineiDeclarația de la Liverpool a reconfirmat sprjinul pentru eforturile diplomatice franceze și germane în cadrul așa-numitului Format Normandia pentru punerea pe deplin în aplicare a Acordurilor de a Minsk.
Luptele dintre forțele guvernamentale ucrainene și separatiștii pro-ruși sprijiniți de Moscova care au început în aprilie 2014 au ucis până acum peste 13.200 de oameni, iar rușii îi acuză pe ucraienni că nu-și respectă promisiunile asumate îprin Acordurile de la Minsk din 2014 și 2015 menite să pună capăt războiului.
Ministrul britanic de externe Liz Truss a repetat pe 12 decembrie că țările G7, care reprezintă jumătate din Produsul Intern Brut pe plan global, spun la unison și foarte clar că vor exista consecințe masive pentru Rusia în cazul unei incursiuni în Ucraina.
Kievul, Alianța Nord-Atlantică și multe guverne occidentale au avertizat că masarea de trupe rusești la granița Ucrainei ar putea fi preludiul unei invazii majore a Ucrainei.
În prima zi a reuniunii de la liverpool, Statele Unite și aliații lor din NATO au repetat că vor impune sancțiuni grele Rusiei dacă se va întâmpla asta. „Costurile de care vorbim sînt proiectate în așa fel încît să poată fi aplicate foarte, foarte repede”, a spus șefa diplomației vritanice
Tot în 11 decembrie, președintele Statelor Unite Joe Biden, care a vorbit cu omologul spu rus prin video conferință la 7 decembrie, a spus că l-a avertizat pe liderul de la Kremlin că Rusia va plăti un preț teribil și va avea de suportat consecințe economice devastatoare, dacă va intra în Ucraina.
### Vezi și... ### Truss & Blinken: orice incursiune a Rusiei ar fi o greșeală strategicăVorbind la o conferință de presă sâmbătă, șeful administrației de la Washington le-a spus însă reporterilor că trimiterea de trupe americane pe teren în Ucraina în cazul unei invazii rusești nu a fost niciodată o opțiune, deși Statelor Unite și Alianței Nord-Atlantice li s-ar putea cere să trimită mai multe forțe în țările din flancul de est al NATO, pentru întărirea capacității de apărare.
„I-am spus cât se poate de clar președintelui Putin că dacă intră în Ucraina, consecințele pentru economia lui vor devastatoare, devastatoare”, le-a declarat reporterilor sâmbătă președintele Biden.
Potrivit agenției ruse de știri RIA, Kremlinul a anunțat în 12 decembrie că în timpul videoconferinței de marți Putin a solicitat o întâlnire în persoană cu Biden. Nu există deocamdată o confirmare de la Casa Albă a acestei solicitări.
Kremlinul a mai spus că Rusia și Statele Unite au „foarte serioase diferențe conceptuale” cu privire la „liniile roșii” ale Rusiei.
### Vezi și... ### Pânda de după perdeaua de fum a minciunilor de la KremlinLa summitul din Elveția din iunie, Putin a descris primirea Ucranei în NATO drept o linie roșie pentru Moscova și există relatări care sugerează că ar fi descris în mod similar o posibila instalare a unei infrastructuri NATO pe teritoriul ucrainean.
Dar Washingtonul a subliniat că membrii NATO și potențialii membri ai Alianței Nord-Atlantice decid cine anume aderă la NATO, nu Rusia.
Kremlinul a mai spus în 12 decembrie că Rusia a fost demonizată pentru mișcări de trupe pe propriul ei teritoriu, și că Putin i-a spus lui Biden săptămâna trecută că trupele ruse nu sînt un pericol pentru nimeni.
### Vezi și... ### Joe Biden: Washingtonul și aliații săi „vor răspunde cu măsuri economice ferme și de altă natură în cazul unei escaladări militare”Coorodonatorul politicii externe și de securitaste Josep Borrell, prezent și el la conferința G7 de la Liverpool, a spus că miniștrii de externe sînt deciși „să facă Rusia să înțeleagă că orice ce ar putea reprezenta atacarea Ucrainei va avea un preț ridicat”.
Moscova neagă că ar avea în plan să atace Ucaina, și a arătat spre presupusul comportament agresiv al Kievului.
Miniștrii de externe G7 au mai discutat la Liverpool despre activitatea militară sporită a Chinei înregiunea indo-pacifică și despre negocierile de la Viena menite să revigoreze acordul nuclear iranian din 2015.